View My Stats

sâmbătă, 23 august 2014

iNCURSIUNI ALEXANDSPRE 8 . INFECTAȚII.

INFECTAȚII.

trecuse de miezul nopții ceilalți aproape morți în spatele perdelei geamurilor geamuri duble cu beton betonat interior exterior rezistent la cutremur de peste 10 grade ieșire imediată pe scara scării de serviciu să mori sigur
benzinăriile prea îndepărtate pentru alimentările necesare prea la marginea orașului
ăștia ar fi trebuit să includă marginile orașului în centrul orașului
în căutarea lichidului dozei exploziei au pus strat nou de asfalt te oglindești în el ca într-o oglindă becuri lumină să vezi și acul de pe asfalt când mergi spre centru în adidașii călcați la dungă am călcat adidașii să dispară toți microbii dinăuntru alb adidas am alb adidas port
aici cazinouri inexistente aici cazinouri inexistente la mine în cartier la el în cartier cazinouri și uzine inexistente
creme de zahăr ars întinse peste blocuri
locuri de murit elegant cu umbreluță fotoliu doze trase prin furtunașe profesioniste ultima tehnologie mulțumirea clientului până la atingerea subită a metastazei
cafeau cu zahăr cafeaua fără zahăr cafeaua cu miere te îmbărbătează vreau o navetă dar repede căci sunt mai grăbit ca toată graba vizibilă

a nins în plină vară bagă vitamine să reziști frigului vitaminizează-te slabule  performanța nouzeci ani și să mai poți explora mijele cu îndemânare acuratețe și mai ales profunzime
cumpărase la amiază de la același non-stop era același tip negricios vânzătorul servea și acum și erau o grămadă de ore de atunci și avea același zâmbet tâmp și vorbea încet că aproape nu distingea ce spune părea o convorbire conspirativă securistă  dar era oricum amabil
ce doriți/ când mai doriți?
pot să iau? să miros/ să gust/ pentru mine gustul este al zecelea simț
vă înțeleg la noi servirea este altfel vreau să spun mai mult decât diferită altfel instantaneu cu schimbare modalitate nouă am făcut multe încerări până am ajuns în acest punct
de aici încolo nu te mai poți întoarce înțelegi de la un punct încolo odată trecut gata nici o punte nu îți mai rămâne
gândul clientului este ghicit înaintea comenzii făcute verbal în fiecare zi marfa altfel îmbunătățită promtă pe gustul clientului
întocmai se simte
ce o băga în el de rezistă în maghernița asta atâtea ore netratat pe cale artificială a nu este clar tratat ambalat pare din alt timp dar astea sunt oricum paralele alăturate involuntar
aici  unde este el pare plin de lăzi plasticuri pastile de țânțari șpreiuri de gândaci gume de mestecat vodcă proaspăt desfăcută damf amețeală în aer te îmbeți numai când respiri lipsesc jucăriile păpușile pentru fetițe
deschizi și închizi gura ca peștele când comanzi dar el înțelege tot chiar și tot ce nu mai comanzi ci doar îi șoptești

căutam femeia din vârful bobocului de trandafir jucăușă înțeleaptă una care latră și zbiară și nu mănâncă caramele otrăvitoare de pe gios
avem un ceas lângă fotoliu care arată de fiecare dată ora 12.00 oricând privești ecranul aceeași oră aceeași zi același an înțepenită oră naște speranțele opririi timpului într-un loc umbros
nu m-am decis dacă sunt un amator sau un profesionist în arta somnului și în captarea lucidă a viselor tot încerc să înțeleg mecanismele lor de funcționare rateu după rateu dar o să prind undeva explicațiile   le prind la colț
( într-un colț mototolită mâna ta - d.)

d: am luat de fiecare dată numai premiul întâi cu cununiță clasele unu- patru coronița era mereu din narcise artificiale nu știu de ce
o.h: ai luat un premiu artificial
păcat ca mama este româncă nu este peruancă prin atingeri lima meditația lima aerul tare muntele abstintența cu absint
tu nu vrei să te te trezești și să te înfigi cât mai adânc în celălalt?

eu te-am reinventat de fiecare dată când ai clacat iar tu ai stat aici și ai privit la toate ca un muist
nici o mișcare decisivă 

mamă unde este tatăl meu stă ascuns stă ascuns printre toate jucăriile cu termen de garanție limitat
în puf în puf este bine te pierzi

privesc totul ca pe un spectacol al lor comutat pe alt canal tocmai când desfăceam încă o doză pentru destindere înțelegere clacare salt într-un picior te învîrtești în mijlocul camerei te tot învârți cauți buricul

îmi fac un ceai bromură relaxant pentru voi doar cianură UITE AȘA MĂ AGĂȚ de viață cu o singură unghie ce nu se rupe și apucă bine ceva rezistent orice să nu fiu tras de ape sau mai știu eu ce

luni, 18 august 2014

incursiuni alexandrine (6)e (7)


damiev: ești inalterabil.
o.h.: nu există termen de garanție. negarantat. livrat. ambalaj. hambalat cretacicus. humulus. precum în cumpălinire.
fericire din nimic și groază din orice.

subterana crește
îngrijesc atent la amprente necunoscute
nu are o formă bine stabilită
viața paralelă este aceea pe care o dorești
întreruptă    nu asta nu   niciodată     va fi  în sfârșit o dată

RENga dialog:

damiev: operația fost reușită
              pacient          mort
am chemat salvarea poliția morgaaaaa

o.h: se poate privi asta din spate? peste umăr?
aaaaaa
Diavolulll ?
d: sper din tot sufletul ca niște barbiturice să-mi producă niște fosfene
(pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid din cauza impurităților) să SPUN că în fiecare zi a venit Revelionul și că o să plec
o.h: unde ajungi?
d: vreau să ating Mont-Blancul sufletului meu și să mă îndrept spre Kilimanjaroooo
sper ca al doilea creier să fie atât de meticulos și să inventeze o roată zimțată, căci lanț iau de la tine ca să-l cupleze și pe celălalt.

nu pot să depășesc optsprezece ani având un complex al inchetitudinii,  paradoxul imaturității, adică de la 30 de ani poate începe procesul de întinerire.  

damiev: am avut adeseori păreri preconcepute despre mai toate lucrurile, în general, iar acum ți-aș spune că odată cu epuizarea lor m-aș găsi orb fără nici un punct de sprijin.
iartă-mi te rog incoerența și citește printre rânduri. dacă ai încerca să mă duci pe un drum al dezvinovățirii, în sensul că, nu toate fenomenele îmi poartă amprenta, ci ar mai exista și cauze exterioare, toate bune și frumoase, însă nu mai cred ca tine teoria asta.
mai putea găsi vinovat în mai toate de ar fi să o faci cu un ochi critic, și chiar te-aș crede pe cuvânt dacă te-ai crispa nervos.
când ne-am despărțit ultima oară, îți amintești că ne încurajam reciproc în ceea ce privește scrisul. lucru bun și ăsta, dar descopăr acum, cu infinită disperare, că mecanismul critic al judecății de apoi și-a făcut pe deplin datoria. chiar și o fracțiune de secundă , chiar și un obiect pierdut, un gest aberant a putut să declanșeze la proporții înspăimântătoare sentimentul ratării.

o.h: nu mai am casetofon de două săptămâni. tăcerea asta face ce vrea din mine.
a apărut o amorțire a dinților ca înaintea unei extracții. o extracție amânată de fiecare dată, transformată într-o invazie calculată, amânată, calculată, până la insuportabilitate.

întâi intri în primul corp. apoi în al doilea. și tot așa, până le pierzi șirul și rostul.

este ca  și cum ai merge într-o căruță pe drum de țară. în față este măgarul. unul bulgăresc ca rasă. 
căruța te tot leagănă, te tot leagănă, și tu nu ai mai vrea legănarea. ar veni greața peste tine. ca după ce ai tras din pungă. și tu nu ai mai vrea. nu ai mai dori să urmeze nici un drum, dar căruța merge în continuare,  trasă de măgarul bulgăresc, un măgar pur-sânge, unul conștiincios, nu din ală care ar vrea să se oprească în mijlocul drumului. oricum, prea mulți catâri în lanul de porumb, prea mulți și nefolositori. 
tu ai nevoie de control, l-ai prinde de ceva dacă ai avea de ce, dar nu poți. 
regulile controlului le uiți, ori te uită ele pe tine, te lasă în căruța măgarului bulgăresc părăsit. 
nu ai hățurile. și ar trebui să ai hățurile în mâni. ți-au scăpat hățurile. magarul. căruța tot merge. spre groapă. ți se face rău. ai scăpat hățurile. 

d: visez de câteva nopți un șarpe. 
stăm pe o rână. fiecare în trupul lui. calmi. imperturbabili.

fiecare. separați. în trupul lui.

sâmbătă, 16 august 2014

INCURSIUNI ALEXANDRINE (5)

o.h: vin înspre mine delăsarea 
refuzul unei minime înaintări din apartament în afară   o ușă de deschis cu degetele care nu mai ascultă nu mai aud și tremură fără atingere
tu afară vrei nu?      vrei afară înstrăinatule?

damiev: vrei să pleci bântuit de sufletul tău ca de o stafie într-o casă pustie
              vrei să pleci


când poți să vrei
numai afară vrei dar afară nu mai este chiar afară ieși afară
măiiii băiiii ieși stând
ieși afarăăă
unde pleci când nu te mai apleci?
și trupul nu se pornește chiar dacă îi repeți comanda vrei să ieși
dar nu se mișcă deloc trupul prins asediat pe loc între deschiderea ușii și hol debaraua cu un vraf de cărți deasupra gata să-ți rupă gâtul la prima mișcare greșită

este înțepenit între prea multe câte și de unde și nu-și mai dă seama

nu mai afli

am învățat pe dinafară cum să duc mâna la gură introducere de hrană alimente-gunoi duc mâna la gură și înapoi repetat învățat repetat mama învățăturii noastre am învățat-o bravo învățătura de minte este ultima învățătură primită

privitul pe ferestră și cocoșul gicu istericul
cocoșul strigă netăiat dincolo de gard de la gard încolo începe altceva dimineața începe altceva nici o legătură cu ce a fost înainte
băutul cafelei cu înghițituri și plescăituri când îți lingi buzele înghițirea apei prelungită
setea mereu setea ce te soarbe cum spune damiev
ce doream să spun să mai fac  nu
refac doar harta repetabilă a derutei

damiev: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
              pe ușă copacii grei apăsători prin aerul albastru acoperindu-i
de pe banca proaspăt vopsită soarele își țese străvezie pânză
o casă părăsită bântuită de stafii.

o.h. : gesturile capătă pregnanța unei oboseli inexplicabile
gesturile prind pojghiță și mucegai
doream cât mai doream și brusc intervenția uitării care calmează și îndepărtează tot ce ai fi vrut să-ți aduci aminte
colapsul în toată splendoarea      implozia minuțios pregătită căci vezi înainte sau ți se pare
străbaterea camerelor apartamentului ca un periplu agitat prin imaginile unui minți suspendate
între și între
prea multe  direcții zig-zagate prin orașul și teritoriile lui interzise
gara teii mirosul lor castanii parcul hotelul și terasele lui ca niște cazemate ale pierzaniei unde ultimii bețivi sunt încă rezistenți în fața paharelor ca niște cărți de tarot în ele află viitorul tuturor
cine știe ce mai urmează când nu mai poate urma mare lucru
non-stopurile cu vânzătoarele răpuse de oboseală oferind în transă restul de bănuți hârtiile mototolite prin gemulețul cu rol protector gata să adoarmă cu restul în mână
ele au nevoie de un pat și un somn de un an de zile după cât au muncit
au mare nevoie de somn și nimeni nu-l oferă
nimeni
geam despărțitor pentru că unii sunt aici ceilalți uitându-se mirați la noi se tot uită și se tot uită până vor adormi cu toții de partea cealaltă a geamului cu ochii bulbucați
dar voi ca tonții exact ca ei sunteți
dincolo de parc și ultimele perdele perfect întinse să nu observi nimic dincolo de geamuri peste calea ferată peste câmpurile părăsite de pestea calea ferată peste aburul dimineții peste mereu peste dincolo și mereu dincolo broasca sărind de pe o linie de cale ferată pe altă înaintea ta ghidându-te ca pe ultimul orb din orașul acesta
ea știe mai bine traseul    ea știe

doar gustul de mucegai din gură intens și o aromă de busuioc
o aromă persistentă dulceagă de neuitat o aromă de busuioc i-a năclăit amintirile

baia spălată cu clor fiecare centimetru de faianță  fiecare bucățică albă sau cu modele de flori chicioase  geamul minuscul de deasupra pe unde a intrat damiev într-o noapte când am pierdut cheia și nu mai exista o alta de rezervă
bă tu în propria ta casă intri prin efracție ne arestează ăștia ca pe proști
violarea propriului domiciliu  cucerirea domiciliului în noapte
ca tâlharii am fost
sârmele deasupra căzii ca niște semnale prevestitoare
sârmele de rufe bune de spânzurare dar nu vrei boierule nu vrei lasă

d: orologiul bate neîncetat aceeași oră gravitațională
    o casă părăsită bântuită de stafii

lamele de ras pe policioara albă proaspt curățată cu clor un alb sclipitor
lamele albastre prinse în plastic tăcute
silențioasele aparate de ras   crema de ras cu mentol ten de ten îți lasă după  periuța de dinți privindu-mă în ochi ca pe un intrus
înstrăinatule vrei să pleci
mirosul puternic al unui alt trup trecut prin aceeași încăpere de curând
s-a uitat în oglindă aburită nu s-a mai recunoscut

d: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
    o casă
    o casă bântuită de stafii
  
vrei să pleci








joi, 14 august 2014

INCURSIUNI alexandrine (4)

(REȚETAR.
epistole din concursul cea mai frumoasă epistolă din țară noi am scris-o. totul la trei mâini și trei degete. epistolele Renga sunt cu garanție nelimitată.)

d: - îmi trăiesc viața de parcă fiecare zi ar fi 1 aprilie... recunosc am o mentalitate de sinucigaș...
am studiat de curând un manual de psihiatrie american. m-am regăsit fragmentar suferind de toate bolile de acolo... ce așa mai putea face? este total inutil acest ghid, viața mea îl depășește. 
modig către damiev: dacă erai bolnav erai demult la spital. stai liniștit!
damiev: dar tu nu știi câte speranțe mi-am pus eu în această boală.

la urgențe: terapie suportivă și ceva meloterapie să levitezi.
psihoterapie analitică pentru a întoarce mintea pe dos ca pe o mănușă. să vezi cât praf cade din ea.

damiev: îmi delapidez repetat mintea, încerc să mi-o pierd pentru a mi-o găsi apoi altfel... alteori îmi regurgitez trecutul ... fiecare rămâne ghidat doar de propriile obsesii și pasiuni.

uneori încerci derutarea sau doar asta îți iese cel mai bine. (o.h)

din epistola lui modig către d. și o.h. (fragmente sfinte. însemnate. neasemuite.)
-am crezut( și cred) că cea mai mare calitate a mea este rostirea. adică pot comunica, rezona cu lejeritate, dar timpul nu-mi dă dreptate: am vorbit foarte puțin cu voi. am crezut că mă pot construi prin diferențiere, prin critică și contrast.
astfel stând lucrurile mi-am ales pentru ridicarea și definirea mea, alte trepte, puncte de sprijin,alte creioane și culori.
cred că mă pot desena doar prin conflict.
totuși, nu mai pun la socoteală sensibilitatea mea excesivă uneori și nici frica instictivă, că aș putea pierde tot în contactul cu oamenii.
ce ne mai prăpădim de râs de lumea în care trăim.
cum mai alergăm și nu ne pasă de ziua de mâine. de ziua dată să murim.
suntem trei oameni în câmp cu inimi ce vorbesc aceeași limbă, dar beau ceai englezesc din căni total diferite.

Azil- loc unde găsește cineva ocrotire și adăpost. instituție unde sunt internați cei foarte tineri. infirmii țării.
loc de ocrotire și adăpost. de tineri. de ele avem nevoie. de cât mai multe centre. urgent. de minimul necesar dispariției în liniște cu instrumentarul omologat de cei din marile ministere.

trăiesc să-mi exprim propria derută și mirare. să derulez cu întârziere secvențele. nu adera. să nu te prinzi de nimic din toate aceste cârlige. (o.h)

- știți ce aspus Zavera de mine? bă, tu ai o personalitate de nul și ești ca o gaură neagră care absorbi totul. și e un lucru bun să fi nul. (modig)

epistola lui damiev.

prieteni dragi, (planton 3/4)
mă străduiesc să vă scriu în acest moment de respiro în care poți să gândești, să fi altceva decât un mecanism sau acefal.
sunt bine, sănătos și chiar voi sta un an cu ochii în tavan.
îmi lipsiți, mi-e dor de nopțile de cașcaval pe care le ronțăiam împreună.
dacă aș putea să vă scriu cu anumite culori, cu mirosul, m-aș descrie ca îmbălsămat într-un albastru tern, spălăcit cu irizări de petrol, ulei mirosind a săpun ieftin, a lavandă de 15.000 de lei, a latrină. însă nimic nu e mai dezarmant decât timpul ( 11 luni), coșmarul din care te trezești paralizat. ( dușurile merg și ele, mâncarea este bună/ și dacă ești băiat bun/ ai o vizită pe lună). ascult muzici și în momentele libere citesc rânduri din Castelul lui Kafka, o variantă neaoșă din Educational Prison.
vinovăția este mai presus de orice îndoială și toate astea parcă par să aibă puterea să te absolve de toate greșalele noastre  și greașalele greșiților noștri.

cel mai important lucru aici e să taci, să nu articulezi nici un sunet de parcă în pregătirea pentru instrucție cineva a strecurat, din greșeală exerciții de zen. cât de culpabil trebuie să fiu să reiterez în zece rânduri un cuvânt precum vinovăție
(și sinonimele). să taci.

poate că n-am să înțeleg niciodată acest sentiment provocat de angoasă că te îndrepți spre ceva fără destinație.
raul, am văzut că erai turburat și crede-mă, că și eu gâfâi cu ritmul ăsta impus, pentru că cel mai greu este să fi tu însuți. nu am stofă de erou, ce m-a salvat a fost poate caracterul meu demonstrativ.














marți, 22 iulie 2014

INCURSIUNI ALEXANDRINE 3 ( variante, remixuri)



Printre mesele barului de gară provincială caută chiștocul scăpat la picioarele celorlalți.
În jur sunt numai fețe de mese pătate de alcooluri, multicoloră priveliște, mese abandonate pe trotuar în așteptarea clienților. Oferta crâșmei de gară este de mult timp știută, reștiută, învățată pe dinafară. Recitată de mai multe ori de către un barman afumat de la berea roșioreană. Oferta ne-a fost repetată până la o memorare fidelă, precum poemul înecatului care nu ne-a salvat de greșalele trecutului.
Acum este marți sau este joi? Întreabă cineva de la masa alăturată. Dar noi știm, ni
s-a transmis din surse demne de încredere: în fiecare zi este doar vineri. Niciodată nu poate exista o altă zi. În fiecare zi doar vineri.

Pe tejghea sunt etalate la vederea clientului din dreptul mesei, să nu se ridice niciodată, să vadă de jos, toate etichetele multicolore, bicolore, multiforme: Cireșica, Vermuțelul, berica Robema din Roșiorii de Vede, vodca autohtonă, vodca cu lemon și romul cu aer jamaican, arome îndepărtate aduse sub ochiul tău de expert. Să știe clientul ce ar vrea să comande înainte de a o face, să vrea, înainte de a cere, să dorească , fără a mai gândi la niciun efect, setat pe rupere, bine orientat de oferta vârâtă în ochi.
Roșiorul aflat la câțiva zeci de kilometri de capitala județeană, cu un aer de metropolă abandonată în sudul sicilianic, trăiește în sângele nostru prin brend, aromă, licoare și ieftinătate. Era înainte de venirea noastră, va fi și după noi, într-un fel sau altul. Berea orașului nu moare, se transformă neașteptat.

Ne vindem ieftin, ne-a spus domnul. A spus-o categoric, din vârful buzelor ne-a spus-o, convins de adevărul rostit, din vârful buzelor țuguiate. Chiar nu înțelegem?
Nu mai vrem să înțelegem, căci noi de partea cealaltă a mesei vorbeam deja de Marele împușcat, neînțelesul. În niciun caz despre Marele singuratic.
De ce l-a împușcat pe plajă pe arab? Într-o secundă, două sau trei, aproximezi aproximarea venirii morții. Într-o eră a secundei. A fost o mare neînțelegere. Din cauza soarelui l-a împușcat, îi bătea prea puternic în ochi, i-a venit nu se știe de unde, secundic se pare, puțină amețeală, un fel de nor pe ochi. Noi încă mai suntem în amintirile din Norii Negri polonezi, serial cu mare succes la publicul românesc comunist. De la comuniști la noii comuniști ni se trag toate, o tragere de mână și a apăsat pe trăgaci, pa, pa, arabul.
S-a înstrăinat străinul, trăgătorul, vinovatul. Trăgătorul este mereu pedepsit, dar aici, atunci, în acel moment, nu a fost cu intenție. A fost exagerat de viu arabul, totuși, cu câteva secunde înainte de a muri, victima era încă vie și a încercat să-i spună ceva străinului cu arma îndreptată aiurea spre el. A încercat să lămurească nelămuritul. Înainte încă trăia din plin. Mai gândea. Bolborosea cuvinte. A gesticulat înainte să moară, a făcut semne obscene? Nu, poate era un om credincios, apoi s-a transformat într-un morman de carne întins inert pe nisip. Și gata cu el.
A intervenit panica străinului, a trăgătorului blestemat, spaima de după și de dinainte de proces. Teama din timpul procesului, ehee, altă poveste. Absurdul a pus mâna pe pistol, în locul lui, nu era vinovat, nu găsești vină în derutați, vina este deruta. Și a tras la țintă. O țintă arabă, necunoscută, fără pic de intenție sau răutate. Accidentul absurdului accidentează mortal străinii. Absurdul nu are nici măcar o ideologie, o proptea, o minimă lămurire. Intră în tine și apasă pe trăgaci când nu vrei, omoară cu mâna ta, te rostogolește ca un pe un sac în disperare. Ridică-te și ieși din groapa gestului tău!

Dar acum, eeee, este halt hacum. Acum este soare, amiază. Nici urmă de trăgător, victimă, împușcat, au fost șterse din memorie toate urmele faptei. Acum sunt alți oameni la mese, la hălbică, spumică, gâlgâilă, așteaptă să plece, aleargă dintr-un oraș în altul cu sacoșe pline de cadavre omorâte legal, verdețuri, nutrețuri, gramadă de cumpărături, haleul îi halește zilnic, îi mănâncă înainte să mai realizeze ei ce li se întâmplă.
La Lixăndria avem două noduri de cale ferată. Două direcții înspre care poți pleca, clare, precise, ca două fundături, sunt două capete de linie pe calea ferată.
De acolo mai departe, nu prea ai unde, prea departe, nu prea ai unde, doar pe jos, tot mai în gios. Cum nu? Uite așa, este o zonă circumscrisă, împrejmuită cu un gard care nu se vede, oricât ai încerca să-l observi, nu se vede, dar este.
Păi, și noi am încercat să fugim, și am reușit să ajungem până la Poroschia, prima comună dinspre Zimnicea. La ora aia din noapte nu mai era deschis nici spitalul de nebuni, căci așa poate o puneam de un chiolhan cu asistentele pastilate, neasemuitele îngrijitoare de minți tulburate de tulburelul zonei și nu rătăceam prin plantațiile de pepeni ale sătenilor să speriem pândarii la patru dimineața. Să ne întrebe mirați: Voi ce căutați pe aici la ora asta? 
Nene, nu mai aveam aer în oraș și ne-am gândit să luăm puțin aer de pe aici, să ne răcorim mintea, să cunoaștem mai bine satele și câmpurile județului nostru unic, neasemuit. Mata poți pleca acasă, căci noi îți putem păzi pepenii până mâine dimineață. Iar bătrânul, un pic nedumerit, un pic speriat, un pic îngăduitor față de entuziasmul tineresc, ne-a lăsat în nebunia noastră netratabilă. Bine taică, dacă ziceți că vreți să-mi păziți pepenii, nu aveți decât, puteți să și mâncați din ei, fac cinste. Și dus a fost pândarul.
 

Tot de aici poți ajunge din tren direct în Dunăre, să execuți un salt mortal în Dunăre, dacă vrei să ajungi la apă, la pește, la icre, la origini, la recitarea poemului înecatului pentru salvare, chiar dacă nu mai există urmă de salvare. Moarte frumoasă cinste cui te-a făcut la capătul Zimnicei, oraș al Latifundiarului Nicolae. De aia vorbeam eu de sârmă, garduri invizibile, zone bine delimitate, să nu te rătăcești, iar când te rătăcești să aibă ei grijă de orientarea ta în acest județ.
Cealaltă parte de cale ferată este înspre Roșiorii plini de bere, acolo sunt locuitorii hrăniți cu vitaminele și proteinele din malț.
Eu de asta beau zilnic, de la prima oră, , cum mijește ziua mă apuc de treabă. Sunt contemporan cu prima rază apărută, ea este gâlgăitul meu irepetabil, unic, marca. Și curge bine, curge maiestuos. Trahee unsă, viață lungă! Eu sunt în căutarea Graalului vitaminic din licoare, la ea vreau să ajung, la combinația de vitamine din drojdie pentru a scăpa pentru totdeauna de flămânzeală, cumpărături și de grija haleului.

duminică, 20 iulie 2014

Hincursiuni Halexandrinice (3)

Damiev: Războiul Lumilor s-a sfârșit     am pierdut
              stră- bunicii se mai trezesc din somnul de veci strigând: nu ne predăm.
              rude îndepărtate ale Generalului suntem gata să începem din nou         războiul.
așteptăm până atunci însemnul gamelelor de tinichea.
până atunci rămânem prizonieri în timpul Iahveic ( Armadei Străine). copiii noștri poate ne vor ridica din poduri sulițele de argint cu care noi v-am săgetat.

O.h.: lăptăreasa cu sticlele ei pline târâte cu un căruț de fier pe strada principală a muncipiului de județ, mult zgomot pentru nimic, voi faceți.
ea ne-a furat memoria.
noi auzeam, doar cum zarurile de table ticăiau lângă masă, precum un ceasornic pe altă tejghea în cutia de lemn.
sticlele de pe mese se aruncau în golul chiuvetei barmanului , una după alta, singure, derutate, metronomic. haiducesc gest.

după moarte ne vom simți ca peștii în apă.

între timp la o masă apropiată, mult prea apropiată, ea explica entuziast cum Vedea poate deveni Marea Neagră, iar Alexandria ar putea fi direct port de importanță strategică, cu toți peștii ei morți, înainte de a ajunge în undițele tremurătoare ale pescarilor.

mi-am tăiat singur curentul în apartament pentru ca la trezire să nu mai îmi văd chipul în oglinda băii. același chip. neschimbat. neperturbat de nimic din ce mai se mai întâmplă în afara apartamentului.
în afara apartamentului este doar un alt apartament cu mai multe uși, voci, gemete, clanțe ruginite, chei multiple,  strigăte, și un fel de revoltă amortizată cu prea multe închideri.

nu vrei să mai ieși.

când ieși, nu mai vrei să te întorci în același loc. același, de fiecare dată, neschimbat, imperturbabil ca zâmbetul unui polițist spălat, prespălat de superiori zilnic, repetând regulamentul ca un robot .

ești buuuuun ! băăă! bun!
de aruncat. același. orice schimbare ai încerca. orice mișcare te-ar mișca, înainte să o miști tu pe ea, te va face praf.

D.: intră alcoolul în mine ca veninul într-o suricată.

( prea prins.

muștele adunate pe șervețel, pâlc, hoardă amenințătoare, noi privindu-le chirurgical. destabilizitoare muște.
privim și nu credem în reuniunea lor, întâi nu credeam, apoi ne convertim la martorii lui Ebola muștelor. avem lângă noi vestitorii pe șervețel îmbibați, alcoolizați de berea vărsată din netenție.
ăștia.            băiiii!
muscoii,  sunt vestitorii ordinii viitoare.
ca toate cele viitoare, mesajele lor conțin prea multe promisiuni, care nu se vor împlini niciodată.

MĂI amice,
despre muscă, muște voiam să-ți spun ,
mă gândeam la viața unei muște, scurtă, neliniștită, poate completă, la gândirea ei de neînțeles pentru noi. stă pe masă aici nesimțitoare, indiferentă, fudulă.
stă pe masă sfidătoare. poate nu înțelegem noi.    sau nu înțelege ea. nimic din nimic, ce rezultă? nimic. 
nici noi pe deplin. nici ea total.
o neînțelegere a pozițiilor fiecăruia.
musca înainte de noi. musca după noi. musca la final. și după. în zbor plenar.
musca deasupra orașului, intrând prin ferestrele apartamentelor, praf pe asfalt ferestrele.
musca regină ne fute toată vara. un mod aparte de futere.
eu m-am gândit la viața unei muște aparte. musca verde. un soi special. cu totul aparte. o supraviețuitoare.

ce este în capul nostru?
un roi de muște combinat la prima strigare cu un roi de țânțari.
totul pentru împreunare. totul pentru patrie! totul pentru intersectarea speciilor. împreunarea dorită,ideală, proiectată, realizată. acum. magistrale împreunări.
magistrală albastră, o glumă pe lângă acest proiect de insecte, bucuratoare, însoțitoare fidele, perturbatoare.






sâmbătă, 19 iulie 2014

HINCURSIUNI HALEXANDRINICE (2). o zi în doi . în câți vrei


Damiev: în orașul nostru poposi într-un sfârșit eroul național HRISTO BOTEV
            
 (Hristo ne va obloji rănile, ni le va pansa va fi ca o soră medicală cu fustiță, atență la dozaj, la prescripție, gramaj, binevoitoare,
soră a Maicii Tereza revenită pe pământuri alexandrine, serafice pământuri, pupă țărâna și mergi în papainoage, dă-mi drumul până la amiază din chingi si-ți aduc mama cârlanilor și pe Tatăl tuturor mânjilor...
lui Hristo i-au pus placă memorială la casa de cultură lângă Rotocol loc de pierzanie și reamintire pentru cei cu flori și discursuri aniversare am dat o rețetă de alcătuire a lor începutul coincide cu sfârșitul discursului mijlocul cu ambele mlădiere a vorbelor scuipate din vârf de buze)

D: Botev Hristosul Eliberatorul  poporului bulgar salvatorul de hinimi

 (ne va scoate lanțurile de 1 iunie zi bine cu vântată)

O.H.: CADAVRUL de la cealaltă masă aflată lângă cealaltă masă mesele acestea au făcut fortăreață în bar în jurul nostru înjurăm ușor respectuos atenți să nu niciodată să nu ne deranjăm prea mult trupul are avarii irecuperabile nimic de făcut la nimic am luat brevet
să nu-i deranjăm molestăm pe ei  târgoveți provinciali de la celelalte mese cât valorează acest respect nici măcar respectabil pune capul pe masă taie și visează capul fără tine
în lipsa ta se întâmplă cele mai frumoase lucruri
când nu ai prezență și doar  absența și ești la pătrat onorabil genial serviabil
cadavrul și viețile lui anterioare și cele viitoare la un loc puse îi dau întotdeauna cu rest
cei de la mese vorbesc mult grăbit bolborosesc strigă și invocă spirite necunoscute nouă din altă parte evident poți da cu banul să ghicești numele zeului care ne va amaneta sufletul sumă modică
lubrefiantul ne lubrefia halcool dublu rafinat în sticlă verde nu este bere nici pic de spumă

D: vânez premiul Nobel pentru literatură iată dovada urma
 complexitatea rezolvării conflictelor derivă nu din soluționarea lor
( vezi că există o artă a rezolvării conflictelor derivă nu din soluționarea lor și nici dintr-o imposibilitate  a găsirii căilor de ieșire)
de recompus în puzzle  fără nopțile cabotinice și fără pustiul zilelor imaginea ta care suferă ajustări
funcționăm pe termen lung     foarte lung