Presentación La Otra 190, febrero de 2024
Acum 2 luni
vineri, 30 aprilie 2010
marți, 27 aprilie 2010
aproape & rotocolul alt ţinut
“ sângele nostru mărşăluind haotic" - l. damiev
sunt din ce în ce mai aproape de fiolele cu novocaină şi xilină aproape de caseta cu comprese dilatatoare hagar port-tampon fiole nylon meşe sterilizate eprubete cu tampon steril
unde tu
cu mult spirt într-un borcan te simţi confortabil pe una din etajerele de colecţie ale spitalului
judeţean. aşa ţi-a rămas imortalizat rânjetul. aşa vei apărea în documentarele de după plecare. sau în jurnalele festive. toţi vor fi uimiţi de încleştarea muşchilor feţei de parcă ar fi urmat să muşti din inima unui duşman.
încleştatule măi încleştatule deschide gura mă şi spune
ce lecţie am avut de învăţat pentru astăzi?
aşa îi striga de la catedră negreaunu profu de mate celui mai talentat fotbalist al şcolii generale numărul 3. mare promisiune. mare talent în întrecerile anuale pionereşti dintre şcoli. el nu învăţase să numere până la o sută de aceea rămânea mut la orice întrebare. cred că îşi rodea buzele şi gingiile de era aşa încleştat în tăcere. ştia el când să tacă şi când să-şi mişte picioarele în driblinguri printre adversari. acolo pe teren îi deposeda magnific. înscria din orice poziţie. extazia publicul. în timpul orelor ţinea cuvintele în frâu pentru a nu pierde energia la pasa decisivă.
aş fi avut de învăţat de la el.
poate nu mi-aş fi irosit vorbele pentru surdo-muţi atâţia ani.
măi tu ai afazie motorie
iar ei te-au băgat în primul rând. te împing de la spate spre borcan. îţi vor trasa mişcările.
nici nu ţi-ai dat seama că eşti din ce în ce mai aproape de spitalul judeţean. treci pe lângă cofetăria baiul.
rotocolul a rămas într-un alt ţinut. dar cu bătăi susţinute în venele tale.
modig şi damiev sunt prinşi într-o fotografie cu nuanţe sepia în buzunarul tău. cu cămăşile acelea înflorate de campioni lipite de piepturile tabagice. ţintesc următorea destinaţie.
acum nu mai pot să te susţină. să-ţi dea la o parte părul din ochi.
vei evita strada plină de hârtii. vei lăsa câteva lame de ras în urmă pentru a te găsi când se vor urni din barul styx. au caiacele pregătite. aşteaptă să se umfle răul vedea şi să se reverse peste caldarâm.
tu simţi doar neoanele incandescente din cap şi
o melodie a pierderii de sub asfalt
îţi mişti picioarele spre fiolele cu novocaină şi tinctura cu iod
spre spatula strălucitoare de pe masa salonului
ai ceva de terminat
sau ceva de început.
sâmbătă, 24 aprilie 2010
miercuri, 21 aprilie 2010
NAFTALINĂ&DIGRESIUNI /NOTE 1999/
o.h. : transparenţa aceea prin care nu vei putea trece niciodată cu toate că îţi doreşti atât de mult. transparenţa zidurilor. ceaţa coborâtă peste centru. piatra cubică strălucitoare prin stropii de ploaie. un film cu oameni trişti ce se întorc în cutiuţele de beton pe strada constantin brâncoveanu, opriţi lângă non-stopul de lângă g103... pentru a cumpăra lucruri simple. nefolositoare. şi apoi le cară în sacoşele de plastic colorate.
termen de lucru găsit - literatura “bliţată”. încercări de definire: porneşte preponderent de la teme minore. se fereşte să atace teme cu respiraţie amplă. în general fandează pe spaţii restrânse ce pot deveni irespirabile. descrierea unui personaj într-o cameră. amănunte insignifiante ce se adună şi devin conglomerat. mersul unui personaj pe o stradă pustie. nu s-a pornit ploaia, ci îl încearcă doar o cruntă melancolie. un personaj care urcă cu greu scările blocului. lumina pe scară este luată. liftul îl duce mai degrabă în altă parte. lift tras cu sforile manual pentru a urca locatarii la etajele unde locuiesc. aer irespirabil pe scara blocului. personajul înnoată prin întunericul compact al scărilor. de obiei numără în gând treptele pentru a nu greşi, când nu mai are de ridicat piciorul şi apare porţiunea netedă de ciment. ţine strâns bara până îi transpiră abundent.
marile teme sunt tratate parodic. parodicul şi problema timpului.
maniera bliţată se hrăneşte din estetism. asta ca un abajur puţin prăfuit. un aer de vechi ce dă o privire aparte desfăşurării secvenţelor, apare o anumită grandilocvenţă a frazei care încearcă să ofere importanţă micilor amănunte. fără violenţă şi fără determinare de parcă personajul îşi poate da ultima suflare în orice clipă. creează “găselniţe” cu ceva miez şi prinderea unui cititor avizat , dispus la efort de dragul lecturii. pierderea timpului ca modalitate a descoperirii unei plictiseli ce te înghite din picioare. sau postura şezut. şi plânsem. george a lui coşbuc nu îşi mai revine sau nu mai vine.
între ochii miraţi ai iubiţilor stă un câine... mare... alb... lângă casă. mioriticilor veniţi aproape.
vali vorbeşte despre efectele coriandrului asupra organismului. şi un titlu: privind pe fereastră dintr-o vilă somptuoasă.
coriandru este o plantă din asia. nu are legătură cu budha , ci doar cu al doilea discipol ascuns pentru mult timp într-o grotă. este calmant şi carminativ. surorile carmelite. ajută la eliminarea gazelor. bogat în ulei volatil se foloseşte pe scară largă, nu scara lui ioan scărarul, în industria parfumurilor.
în sfârşit vom îndepărta în felul acesta mirosul persistent de cadavru care ne însoţeşte în anumite deplasări.
plan sintetic al următoarelor volume...
vali are în cap un titlu: “curve celebre”. al doilea: amantul universal. ordine logică.
damiev exemplifică cu totul altceva cu două poeme din ungaretti. o antologie de pus la păstrat.
volumele viitore ale lui damiev: exerciţii de schizofrenie, cele şapte minuni ale lumii, reacţii adverse, ultimile zile ale lui luis figo.
ovia titluri: peregrinări prin ţinut deşertic şi ştergătorul de tablouri.
o.h: un orb cu ochelari fumurii. nu le identifici nuanţa exactă niciodată. la prima masă. chiar lângă uşă unde de câte ori intri ţi se pare că orbul te salută cel dintâi curtenitor. tu nu poţi schiţa nici măcar un zâmbet de răspuns.
l.d: gâlgâitul obscen al ţevilor de apă rece la etajul 6 inundă încăperea.cu aceleaşi bâlbâieli cotidiene. cu rictusul congenital al iubitei. cu fumul ieftin de ţigări româneşti al respiraţiei noastre. al înfumurării noastre.
o.h: seară mânjită cu ceai de gălbenele. căni ciobite şi sticksuri ultima promoţie. stăm în fotolii largi unde putem adormi. efectul de seară revistă este un slab anestezic al nemulţumirilor noastre. prietenii mei sunt congelaţi ermetic în extaze mărunte. stăm în apropierea becului. pentru a simţi mirosul de ars. de carne.
picioarele prinse în şuruburi acoperă prin tremurături inhibiţiile noastre.
ascultăm un cântec de subsol abia îngânat prin uşa de la baie. dar dacă am fi urcat pe bloc. ce ar mai fi fost de făcut?
panorama de sus a centrului şi aruncarea privirii peste zidul de siguranţă.
se bea suc de grapheruit şi se mănâncă sticksuri. coloana sonoră vivaldi. vali este un tip sensibil, senzitiv sau sugativ. în ultima perioadă nu suportă pentru mult timp notele muzicale. iubeşte liniştea. mi se pare o scuză ieftină. acasă la casetofonul lui mono îmi pune sex pistols, bleach-ul lui nirvana şi albumul acela cu saxofon şi orgă a lui k. jareth. deci... fandări.
poemul blitz - se scrie cu ochii în ceas, cel şahistic, în timpul cel mai scurt. matul e dat cât mai rapid de cuvinte cu impact imediat. urgenţa dictează.
premiu: apluauzele ţevilor. oraşul ovaţiona victoria. etajul unde stăteam temporar nu era prea sus.
of eu traforaja ta, tu menghinul meu. embrionul privit ca un parazit sau ca o grefă. placentofagie.
femela - anabolică. idiotropă. trofotropă. omul- vivipar. placentar. mamifer.
termen de lucru găsit - literatura “bliţată”. încercări de definire: porneşte preponderent de la teme minore. se fereşte să atace teme cu respiraţie amplă. în general fandează pe spaţii restrânse ce pot deveni irespirabile. descrierea unui personaj într-o cameră. amănunte insignifiante ce se adună şi devin conglomerat. mersul unui personaj pe o stradă pustie. nu s-a pornit ploaia, ci îl încearcă doar o cruntă melancolie. un personaj care urcă cu greu scările blocului. lumina pe scară este luată. liftul îl duce mai degrabă în altă parte. lift tras cu sforile manual pentru a urca locatarii la etajele unde locuiesc. aer irespirabil pe scara blocului. personajul înnoată prin întunericul compact al scărilor. de obiei numără în gând treptele pentru a nu greşi, când nu mai are de ridicat piciorul şi apare porţiunea netedă de ciment. ţine strâns bara până îi transpiră abundent.
marile teme sunt tratate parodic. parodicul şi problema timpului.
maniera bliţată se hrăneşte din estetism. asta ca un abajur puţin prăfuit. un aer de vechi ce dă o privire aparte desfăşurării secvenţelor, apare o anumită grandilocvenţă a frazei care încearcă să ofere importanţă micilor amănunte. fără violenţă şi fără determinare de parcă personajul îşi poate da ultima suflare în orice clipă. creează “găselniţe” cu ceva miez şi prinderea unui cititor avizat , dispus la efort de dragul lecturii. pierderea timpului ca modalitate a descoperirii unei plictiseli ce te înghite din picioare. sau postura şezut. şi plânsem. george a lui coşbuc nu îşi mai revine sau nu mai vine.
între ochii miraţi ai iubiţilor stă un câine... mare... alb... lângă casă. mioriticilor veniţi aproape.
vali vorbeşte despre efectele coriandrului asupra organismului. şi un titlu: privind pe fereastră dintr-o vilă somptuoasă.
coriandru este o plantă din asia. nu are legătură cu budha , ci doar cu al doilea discipol ascuns pentru mult timp într-o grotă. este calmant şi carminativ. surorile carmelite. ajută la eliminarea gazelor. bogat în ulei volatil se foloseşte pe scară largă, nu scara lui ioan scărarul, în industria parfumurilor.
în sfârşit vom îndepărta în felul acesta mirosul persistent de cadavru care ne însoţeşte în anumite deplasări.
plan sintetic al următoarelor volume...
vali are în cap un titlu: “curve celebre”. al doilea: amantul universal. ordine logică.
damiev exemplifică cu totul altceva cu două poeme din ungaretti. o antologie de pus la păstrat.
volumele viitore ale lui damiev: exerciţii de schizofrenie, cele şapte minuni ale lumii, reacţii adverse, ultimile zile ale lui luis figo.
ovia titluri: peregrinări prin ţinut deşertic şi ştergătorul de tablouri.
o.h: un orb cu ochelari fumurii. nu le identifici nuanţa exactă niciodată. la prima masă. chiar lângă uşă unde de câte ori intri ţi se pare că orbul te salută cel dintâi curtenitor. tu nu poţi schiţa nici măcar un zâmbet de răspuns.
l.d: gâlgâitul obscen al ţevilor de apă rece la etajul 6 inundă încăperea.cu aceleaşi bâlbâieli cotidiene. cu rictusul congenital al iubitei. cu fumul ieftin de ţigări româneşti al respiraţiei noastre. al înfumurării noastre.
o.h: seară mânjită cu ceai de gălbenele. căni ciobite şi sticksuri ultima promoţie. stăm în fotolii largi unde putem adormi. efectul de seară revistă este un slab anestezic al nemulţumirilor noastre. prietenii mei sunt congelaţi ermetic în extaze mărunte. stăm în apropierea becului. pentru a simţi mirosul de ars. de carne.
picioarele prinse în şuruburi acoperă prin tremurături inhibiţiile noastre.
ascultăm un cântec de subsol abia îngânat prin uşa de la baie. dar dacă am fi urcat pe bloc. ce ar mai fi fost de făcut?
panorama de sus a centrului şi aruncarea privirii peste zidul de siguranţă.
se bea suc de grapheruit şi se mănâncă sticksuri. coloana sonoră vivaldi. vali este un tip sensibil, senzitiv sau sugativ. în ultima perioadă nu suportă pentru mult timp notele muzicale. iubeşte liniştea. mi se pare o scuză ieftină. acasă la casetofonul lui mono îmi pune sex pistols, bleach-ul lui nirvana şi albumul acela cu saxofon şi orgă a lui k. jareth. deci... fandări.
poemul blitz - se scrie cu ochii în ceas, cel şahistic, în timpul cel mai scurt. matul e dat cât mai rapid de cuvinte cu impact imediat. urgenţa dictează.
premiu: apluauzele ţevilor. oraşul ovaţiona victoria. etajul unde stăteam temporar nu era prea sus.
of eu traforaja ta, tu menghinul meu. embrionul privit ca un parazit sau ca o grefă. placentofagie.
femela - anabolică. idiotropă. trofotropă. omul- vivipar. placentar. mamifer.
marți, 20 aprilie 2010
Generaţia literară a extremelor - SINUCIDERE&FANATISM
citesc astăzi pe -hyperliteratura- site literar de prestigiu în mediul on line în ultimii ani şi unde am fost şi membru în două perioade ( când site-ul a fost condus de sorin dinco&mugur grosu şi într-o altă perioadă de andrei ruse), anunţul de închidere a acestui site postat de iniţiatorul proiectului on-line poetul marius ianuş.
nu ar fi o veste surprinzătoare, deoarece am asistat în ultimii ani la dispariţia, închiderea temporară (cazul club literar), schimbarea administratorilor şi lupte interne diverse pe site-urile de gen de mai bună sau îndoielnică calitate. nu intru într-o clasificare a calităţii lor în acest moment, cu toate că îmi este clar care dintre site-uri chiar au promovat valoarea şi care o impostură literară pentru a-şi menţine traficul şi o anume vizibilitate.
lucrul care m-a surprins neplăcut a fost motivaţia de închidere a site-ului pe care a oferit-o marius ianuş:
" Nu voi continua povestea hyperliteraturii, pentru un motiv simplu: e o poveste necreștină."
şi încă o avertizare a lui ianuş ce sună ca o sentinţă implacabilă:
"Îi avertizez pe toți cei care scriu aici că sînt pe calea pierzaniei."
mă întristez. rău. foarte. nu scăpăm nici în 2010 de ideologizare şi un fanatism religios de rău augur. am crezut întotdeauna că arta se poate situa la o graniţă. nu fără principii. nu fără idei puternice. nu fără un crez. nu fără individualism de calitate. nu fără stindard estetic. nu fără program, chiar cu tentă socială. nu fără "coaie" ale unor oameni care văd mai mult decât restul. nu pentru că restul nu ar putea vedea ce văd creatorii de orice tip, dar nu au răgazul să vadă, ei sunt chemaţi pentru alte lucruri.
dar dacă tu simţi o chemare spre creştinism cum este cazul lui ianuş, de ce este nevoie să anatemizezi o grămadă de oameni care ani de zile benevol, fără câştiguri materiale, au contribuit cu texte, comentarii şi timpul lor la menţinerea acestui site? şi a multor site-uri de profil. oamenii aceştia membrii unui site cultural, mare parte dintre ei au activat cu pasiune şi pentru că au crezut că literatura este un domeniu care nu este arondat vreunui fanatism de orice tip, ci unei exprimări şi nebunii frumoase care în multe cazuri a înglobat chiar şi un crez religios. nu cred că mai este nevoie să precizez că fiecare la rândul lui poate are un "dumnezeu" pe care nu văd de ce ar trebui să-l dispreţuim într-o formă sau alta.
spun toate acestea nu pentru o defăimare a lui ianuş. deoarece sunt un om care îi admir scrierile... şi pe care îl cunosc din 2000, din cenaclul de la "litere" pe care îl conducea atunci, din cenaclul lui marin mincu "euridice" şi din serile revistei "fracturi" din club a.
cred mai degrabă că suntem o generaţie a extremelor. din păcate generaţia literară cu cei mai tineri sinucigaşi şi asta nu este o laudă , ci o constatare dureroasă, pe care o poate face oricine. de la o rebeliune literară frumoasă în care ianuş a jucat un rol important, am ajuns la fanatisme şi înfierarea celorlaţi când culmea... nu ne îmbrăţişează ideile religioase. de parcă acestea nu ar ţine de resorturi intime şi de hotărârea fiecăruia. mai ales în problemele religioase unde impunerea cu forţa a unor direcţii de urmat de către ceilalţi nu ar semăna decât a inchiziţie de proastă amintire.
şi spun toate acestea cu privire la opţiunea religioasă a fiecăruia ca un om care a petrecut în ultimii 15 ani câteva luni în mânăstirile ortodoxe din românia. în condiţiile în care doi dintre prietenii mei şi scriitorii importanţi ai generaţiei 2000 a. peniuc şi a. urmanov s-au călugărit ( de reţinut însă- aceştia s-au călugărit după ani de zile de pregătire în cadrul bisericii şi nu peste noapte, cum au crezut unii, adică au ştiut ce fac atunci când au luat această hotărâre extremă).
am adus numai aceste două argumente pentru a nu părea de la distanţă un diletant în ale credinţei şi în judecarea religioasă a celorlalţi.
în încheiere... repet: mă surprinde neplăcut modalitatea de a judeca şi de a împărţi apele, anatemizarea fără motiv de la un scriitor care la rândul lui a trăit în extreme atâţia ani.
vreau ca literatura şi ce ţine de artă să rămână în continuare neatinsă de fanatisme şi judecarea celorlalţi mai ales din postură religioasă. nimeni nu este mai presus de nimeni. nimeni nu se poate substitui lui dumnezeu. nimeni nu are voie să dea verdicte absolute. nimeni nu ştie cu adevărat până la capăt cine este cel de lângă el şi unde poate ajunge semenul lui de-a lungul vieţii lui ca tip de performanţă sau "vedere".
"nu-l lua pe dumnezeu cu tine în deşert."- a fost una din poruncile grupului rotocolar. nu călca visele celuilalt în picioare pentru a nu avea parte tu de un coşmar.
şi sper ca în următorii 30 de ani să nu mai avem parte de vreo sinucidere în această generaţie literară.
MĂCAR 3O DE ANI.
nu ar fi o veste surprinzătoare, deoarece am asistat în ultimii ani la dispariţia, închiderea temporară (cazul club literar), schimbarea administratorilor şi lupte interne diverse pe site-urile de gen de mai bună sau îndoielnică calitate. nu intru într-o clasificare a calităţii lor în acest moment, cu toate că îmi este clar care dintre site-uri chiar au promovat valoarea şi care o impostură literară pentru a-şi menţine traficul şi o anume vizibilitate.
lucrul care m-a surprins neplăcut a fost motivaţia de închidere a site-ului pe care a oferit-o marius ianuş:
" Nu voi continua povestea hyperliteraturii, pentru un motiv simplu: e o poveste necreștină."
şi încă o avertizare a lui ianuş ce sună ca o sentinţă implacabilă:
"Îi avertizez pe toți cei care scriu aici că sînt pe calea pierzaniei."
mă întristez. rău. foarte. nu scăpăm nici în 2010 de ideologizare şi un fanatism religios de rău augur. am crezut întotdeauna că arta se poate situa la o graniţă. nu fără principii. nu fără idei puternice. nu fără un crez. nu fără individualism de calitate. nu fără stindard estetic. nu fără program, chiar cu tentă socială. nu fără "coaie" ale unor oameni care văd mai mult decât restul. nu pentru că restul nu ar putea vedea ce văd creatorii de orice tip, dar nu au răgazul să vadă, ei sunt chemaţi pentru alte lucruri.
dar dacă tu simţi o chemare spre creştinism cum este cazul lui ianuş, de ce este nevoie să anatemizezi o grămadă de oameni care ani de zile benevol, fără câştiguri materiale, au contribuit cu texte, comentarii şi timpul lor la menţinerea acestui site? şi a multor site-uri de profil. oamenii aceştia membrii unui site cultural, mare parte dintre ei au activat cu pasiune şi pentru că au crezut că literatura este un domeniu care nu este arondat vreunui fanatism de orice tip, ci unei exprimări şi nebunii frumoase care în multe cazuri a înglobat chiar şi un crez religios. nu cred că mai este nevoie să precizez că fiecare la rândul lui poate are un "dumnezeu" pe care nu văd de ce ar trebui să-l dispreţuim într-o formă sau alta.
spun toate acestea nu pentru o defăimare a lui ianuş. deoarece sunt un om care îi admir scrierile... şi pe care îl cunosc din 2000, din cenaclul de la "litere" pe care îl conducea atunci, din cenaclul lui marin mincu "euridice" şi din serile revistei "fracturi" din club a.
cred mai degrabă că suntem o generaţie a extremelor. din păcate generaţia literară cu cei mai tineri sinucigaşi şi asta nu este o laudă , ci o constatare dureroasă, pe care o poate face oricine. de la o rebeliune literară frumoasă în care ianuş a jucat un rol important, am ajuns la fanatisme şi înfierarea celorlaţi când culmea... nu ne îmbrăţişează ideile religioase. de parcă acestea nu ar ţine de resorturi intime şi de hotărârea fiecăruia. mai ales în problemele religioase unde impunerea cu forţa a unor direcţii de urmat de către ceilalţi nu ar semăna decât a inchiziţie de proastă amintire.
şi spun toate acestea cu privire la opţiunea religioasă a fiecăruia ca un om care a petrecut în ultimii 15 ani câteva luni în mânăstirile ortodoxe din românia. în condiţiile în care doi dintre prietenii mei şi scriitorii importanţi ai generaţiei 2000 a. peniuc şi a. urmanov s-au călugărit ( de reţinut însă- aceştia s-au călugărit după ani de zile de pregătire în cadrul bisericii şi nu peste noapte, cum au crezut unii, adică au ştiut ce fac atunci când au luat această hotărâre extremă).
am adus numai aceste două argumente pentru a nu părea de la distanţă un diletant în ale credinţei şi în judecarea religioasă a celorlalţi.
în încheiere... repet: mă surprinde neplăcut modalitatea de a judeca şi de a împărţi apele, anatemizarea fără motiv de la un scriitor care la rândul lui a trăit în extreme atâţia ani.
vreau ca literatura şi ce ţine de artă să rămână în continuare neatinsă de fanatisme şi judecarea celorlalţi mai ales din postură religioasă. nimeni nu este mai presus de nimeni. nimeni nu se poate substitui lui dumnezeu. nimeni nu are voie să dea verdicte absolute. nimeni nu ştie cu adevărat până la capăt cine este cel de lângă el şi unde poate ajunge semenul lui de-a lungul vieţii lui ca tip de performanţă sau "vedere".
"nu-l lua pe dumnezeu cu tine în deşert."- a fost una din poruncile grupului rotocolar. nu călca visele celuilalt în picioare pentru a nu avea parte tu de un coşmar.
şi sper ca în următorii 30 de ani să nu mai avem parte de vreo sinucidere în această generaţie literară.
MĂCAR 3O DE ANI.
luni, 19 aprilie 2010
CRAIOVA TOWN - VALENTIN NICOLAE
( foamea pe ziar - o.h.)
craiova town
plecam sau plecasem de la agronomie
soarele bătea din stânga sau dreapta
nu mai ştiu precis
oricum, cam din faţă
îmi lăcrimau ochii
îmi venea să vomit
ca întotdeauna
zăpada sticlea
îmi îngheţaseră mâinile
am intrat în farmacie
mi-am luat emetostop
am sfărâmat în dinţii de gaudent 1 comprimat
am înghiţit
era mai bine
fără paracetamol sinus n-avea niciun efect
aşa că am executat
apoi m-a luat somnul
după ce am vorbit continuu câteva minute
şi ziceam: filosofia nu se poate face dimineaţa,
poate logica, dar filosofia în niciun caz
la o întâlnire d-aia de-a noastră sau d-ale noastre
(nu mai ştiu, trebuie să caut o gramatică)
în sala albastră (craiova town)
îţi mai aduci aminte, vampire?
brăiliţa downtown via UAP, nicăpetre
a venit o fată
am zis: iată metafizica pură
nu e exclus să fi fost medeea iancu
era aşa, nu ştiu cum să zic, cu franjuri şi machiată
eu eram ca de obicei îmbrăcat în plastic
îmi ţinea de cald
nu auzeam cu o ureche
stânga
făcusem un fel de otită
şi purtam şi fesul ăla negru tras pe cap
parcă eram certat
n-auzeam nimic
dar vociferam, gesticulam, surâdeam în barbă
tu îmi ziceai că trebuie să-mi schimb trecutul,
tu ridicai tonul la mine
eram atent doar la scrumul ţigării să văd cât pot să-l ţin
târziu în noapte, făcându-mi o cafea, fumând,
am scris pe un prospect la passiflora
aceste rânduri.
& valentin nicolae
vineri, 9 aprilie 2010
efectul de seară - foaie de zmeu
Efectul de seară
foaie de zmeu
exclusiv literară
fondatorii şcolii şi unicii ei membri:
mihail mistul sau misticul
lucian livrescu sau ecvestru
valentin pelin sau cruşin
1.Şcoala are membri.
2.Şcoala nu are membrane.
3.Membrii nu sunt de acord.
4.Membrii au mădulare.
5.Membrii au păreri contrare.
6.Dacă există pdv admise de şcoală, dar susţinute de alţii, membrii şcolii se opun.
7.Dacă ϶ pdv neadmise de şcoală, dar contrazise de alţii, ei le apără.
8.Dacă ϶ oameni, ei opinează contrariul (contradictoriul).
9.Dacă nu ϶ oameni, ei susţin opusul sau oposum.
© vn
foaie de zmeu
exclusiv literară
fondatorii şcolii şi unicii ei membri:
mihail mistul sau misticul
lucian livrescu sau ecvestru
valentin pelin sau cruşin
1.Şcoala are membri.
2.Şcoala nu are membrane.
3.Membrii nu sunt de acord.
4.Membrii au mădulare.
5.Membrii au păreri contrare.
6.Dacă există pdv admise de şcoală, dar susţinute de alţii, membrii şcolii se opun.
7.Dacă ϶ pdv neadmise de şcoală, dar contrazise de alţii, ei le apără.
8.Dacă ϶ oameni, ei opinează contrariul (contradictoriul).
9.Dacă nu ϶ oameni, ei susţin opusul sau oposum.
© vn
marți, 6 aprilie 2010
digresiuni&naftalină /ovia.vali. damiev (note 1998-2001)
&vali în paginile volumului "paninsomnia"
ovia&damiev&vali
o.h :
pe masă stau romanele “arta fugii”, “nunţile necesare”- d.ţ., “procesul”- k., “herbert” a lui fl. sicoe. ne-am refugiat în blocul g103, sc. b, etaj 6. stăm ca într-un buncăr al despărţirii. pentru anumite limpeziri şi încrâncenări. un buncăr suspendat de unde cuvintele ajung cu întârziere, dar mai devreme sau mai târziu, vor ajunge în locurile închipuite. soarele la locul hotărât. fotoliile la fel. barba lu vali deasă şi ascuţită, trupul scheletic cu mişcări încete, părul crescut în neorânduială. damiev preocupat răsfoieşte una din cărţi, sigur ne va spune ceva despre onirismul lui ţepeneag, numai să ne-o ia înainte la replici.
perdelele albe, nu fâlfăie. televizorul întotdeauna închis. paharele aranjate pe masă ca înaintea unui ospăţ.
ne ordonăm. ne relaxăm. ne remontăm. reglăm tirul. şfichuim praful gros al zilei. reînodăm lecturi recente... ameţeli regăsite.
/joc glezne subţiri/
pe cine cari în spate? ce ai mă în spate? cari încă la cadavru? ce să-i faci... în lipsă de altceva, ai nevoie de ceva de dus. cari şi tu. îţi dai ca prostul singur importanţă. mai bine ai pune mâna pe concret. ai face un lucru benefic celorlalţi. cărătorule. cărăuşule. nimic bun în tine nu am găsit. noroc că mai avem răbdare...
l.d. : parcă aveam un creier. parcă aveam un penis. parcă aveam un deget la piciorul mare . parcă aveam în scrumieră o unică ţigară.
voi ştiţi cine mi-a pus un glonţ în cap aici? ( îşi arată cu degetul arătător tâmpla)
către vali - ai apărut ca un ulcer...
dacă aş fi eva braun aş face aceleaşi lucruri ca şi până acum. aş vinde marţienilor acest săpun universal cu numele iehova. dacă aş fi eva braun. dar tot nu aş ştii cine mi-a pus acest glonte în cap...
către vali: tu prea scrii pentru cărţile din bibliotecă. aştepţi să fi luat în seamă de ele...
/mă gândesc cum poate face plecăciune o carte. cum îţi poate oferi o floare. sau cum te poate invita la un restaurant pentru o cină respectabilă. cum îţi vorbesc personajele în cap în timp ce tu te îneci cu anumite resturi ale mâncării. cum o carte este o voce ce uneori pare că îţi aparţine./
(o.h)
l.d : ţi-aş recomanda o terapie de grup în care să fie prezent şi dumnezeu ... crezi că scriitorul cortazar ar fi îndurat condiţiile de trai pariziene dacă el însuşi nu s-ar fi subestimat la condiţia de obscur pitecantrop al literaturii?
o.h : /am notat/ oliveira ne descrie perfect cursa din care nu mai reuşim să ieşim. parisul lui este şotronul unde nu putem noi să aruncăm corect. nu nimerim de fiecare dată căsuţa indicată. pentru a păşi mai departe. şi atunci ne întoarcem la mersul pe frânghie, făcut de oliveira în buenos aires. vroia să ajungă la tania prin maga . şi invers. două femei în una şi indecizia lui, mandala ce nu reuşea să o traseze pentru a sări măcar cu unul din picioare în partea cealaltă. un joc de cuburi. o schimbare permanentă a traseelor pe care este nevoie să le alegi pentru a nu rătăci “firul ariadnic” , cum spune damiev, al unei aproximative regăsiri.
şi apoi finalul romanului unde cursa şobolanului se închide. sistemul de scripeţi închipuit şi făurit de oliveira descrie o indecizie. abrogă realul încercând să se plaseze în nebunie. dar nici pentru boală nu este destul de pregătit, deoaorece este mult prea lucid pentru a se minţi până la capăt. şi atunci preferă un joc care îl suspendă între lumi. pentru nici una nu este decis pe deplin. a citit prea mult. a fumat intens, acrobatic /măi nu/, devorator. are prea multe muzici în memorie şi trompeta sfâşietoare a lui miles davis. şi pe rocamadour bebeluşul, şi plânsul lui ca un solo de saxofon a lui getz. dimineţile se trezeşte greu, totul îl ia prin surprindere deoarece pare că nu i se întâmplă lui, ci altuia care îi ia locul. ia cotidianul în râs pentru a nu-şi exhiba tragismul.
încearcă pentru o ultimă dată o confuzie a realului şi a femeilor de a căror obsesie nu poate scăpa... deoarece doar cu ajutorul lor se poate defini. o strigă pe tania cu numele magăi pe fereastră, refuză la început să deschidă uşa camerei în care se baricadase, iar când prietenul t. pătrunde în cele din urmă în cameră este împiedicat să înainteze spre patul lui de capcanele de scripeţi inventate de nebunia lui oliveira. baricadarea drumului celuilalt spre el este tot o încercare disperată de a rămâne suspendat, de a plonja în afara lumii cunoscute pentru a încerca să o vadă corect dintr-o altă parte. dinspre partea obscură. când este întrebat de ce face acest lucru, adoptă un limbaj al nebunilor pentru a forţa limitele prietenului şi ale lui.impui jocul pentru a observa dacă atingerea unei extreme îţi poate rupe toate punţile logice. pe tania o strigă pe numele magăi. şi îi cere să sară în şotron până ajunge în ultima căsuţă. cea a cerului. tot un traseu. făcut de celălalt pentru tine. trăirea "nebunie" de către un om care te iubeşte. pentru o posibilă înţelegere a limitelor tale.
oliveira nu dă răspunsuri. ci ne descrie variante de călătorie fascinante şi alambicate. găuri minuscule prin care şobolanul priveşte altfel lumea. pe el în ea. şi în afară ei în acelaşi timp. sunt sărituri între căsuţele şotronului care aparţin pământului şi cele care aparţin cerului.
rotocolul - şotron. şotronul - rotocol îmi dansează în minte ca o incantaţie care nu mai vreau să se oprească. "tot aşteptăm pe unul care să scape turma" (damiev). pe unul care să nimerească în căsuţa cerului de unde te poţi întoarce altfel. sau poţi rămâne acolo liniştit. îţi aprinzi o ţigară, te aşezi lângă ei pe fotoliu şi o strigi pe maga şi rocamadour. aştepţi să vină.
v.n.: pare că nimeni să nu fi scris nimic. asta printr-un ochi extrem de critic. sunt anumite aproximări şi încercări care la o adică pot fi luate în seamă... nişte puncte de pornire...
o.h : trăim mai mult scufundaţi în naraţiuni. limabaje. dăm la vâsle. una ruptă.ne încercănăm. poate . poate. pe undeva puţină lumină de dimineaţă.
/adăpostiţi în dacia roşie a lu viteză ca boierii cu marco, vali lângă catedrală, la 7.00 dimineaţa, când muncitorii uzinei "rulmentul" se grăbesc somnoroşi, încâlciţi în cuvinte spre staţia de autobuz care îi va urca pe deal, dincolo de calea ferată şi unitatea militară. mai cerem o cafea de la chioşc şi îndepărtăm somnul şi oboseala. aşteptăm "sunetul" catedralei pentru a ne da melodia de oră fixă. bagă o muzică,zice marco, iar viteză printr-o mişcare rapidă, mă uit la mâinile lui par de hoţ,introduce în casetofon un dire s., ăsta este un greităţ hiţ cu toate alea mişto ale lui, se laudă viteză. ascultăm întinşi în fotoliile maşinii un "mani for nasing". muncitorii se bulucesc la una din uşile autobuzului.vali aprinde un bucegi fără filtru. fumează de parcă ar urma să moară în curând. mă uit la muncitori... unde s-or grăbi frate ăştia, de parcă nu tot acolo ajung? printre ei pot fi şi ai mei. eu nu./ (o.h.)
o.h :ar fi nevoie de un manual al viitoarelor noastre mişcări. şi unul rescris al întâmplărilor.
l.d. : eu scriu numai pentru dumnezeu. e singurul meu cititor adevărat.
v.n. : literatura nu are nici un fel de manifest. nu este premeditată. este viaţă. atât.
o.h. : tu ai ceva împotriva manifestelor. dar ele nu falsifică nimic. de multe ori un manifest poate avea înglobate în câteva fraze un volum întreg.manifestele sunt o încălzire necesară a terenului. ştii... uneori manifestul este concis în propria lui exagerare formulată.
v.n. : cred că este vorba despre greutatea de a fi prezent. taisen deshimaru ca referinţă. să intri cu fiecare nouă pulsiune în prezent.
nu am mai cunoscut un om de 10 ani încoace. mă refer la un om aşa cum aş vrea eu, să mă impresioneze, să mă amuţească. putem lupta chiar pentru asta, pentru ideea de a găsi astfel de oameni sau oameni care să te asculte. mai mult... să te înţeleagă.poate este o exagerare... eu nu pot să mă dau drept model, aş fi mai degrabă un non-model... fără substanţă.
mai demult doream să fim modele prin atitudinea noastră faţă de alţii. consideram că unii au ales greşit. nu? pe parcurs chiar noi ne-am pierdut punctul de plecare, forţa iniţială, energia. cum spuneam a încerca ca visele să ne devină expresie... avem uneori o lipsă suspectă de voinţă, o imprecizie stânjenitoare. devenim imprecişi în a ne alege zilele norocoase, benefice, aura lor pozitivă.
la o evaluare critică nu prea avem rezultate notabile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
