ca un urlet de la o ureche la alta
o linie ca un electrod de sudura
arzându-mi retina
o linie ca un ochi înghetat
imobil, de sticla
în centrul capului
o linie ca un cursor verde
de radio
aratându-ne clipa
continua
vie
statica
o linie ca linia vietii
din palma unui copil din cimitirul copiilor.
drumul lung prafuit
unde niciun copil mort
nu se mai juca, nici nadia tiganca
strivita de rotile carutei cu paine
linia ferata când faceam
din cuie (punându-le pe sina)
mici cutite stralucitoare orbitoare
ca sabiuta din manualul întâmplarilor
daca am fi sarit din mers
într-o caruta
ne-am fi pierdut poate/sigur urma
venind mai târziu
ca aurari în fata vreunei cladiri
din sticla si otel superior
în marele oras
pastrând pe brate, pe piept
semnele taieturilor
din încaierarile noastre
tatuajele facute când eram anesteziati de alcool
în nisipul terasei cu mese de plastic alb-murdar
o vrabie se juca lânga mucurile de tigari,
lânga capacele de tabla
în praful acelei zile
niciun copil viu nu mai râdea
doar alexia bea cafeaua ramasa
in cestile clientilor
doar ea mai dansa goala, ciufulita, desculta
în ploaie,
in ploaia ce facea totul noroi.
