View My Stats

marți, 22 iulie 2014

INCURSIUNI ALEXANDRINE 3 ( variante, remixuri)



Printre mesele barului de gară provincială caută chiștocul scăpat la picioarele celorlalți.
În jur sunt numai fețe de mese pătate de alcooluri, multicoloră priveliște, mese abandonate pe trotuar în așteptarea clienților. Oferta crâșmei de gară este de mult timp știută, reștiută, învățată pe dinafară. Recitată de mai multe ori de către un barman afumat de la berea roșioreană. Oferta ne-a fost repetată până la o memorare fidelă, precum poemul înecatului care nu ne-a salvat de greșalele trecutului.
Acum este marți sau este joi? Întreabă cineva de la masa alăturată. Dar noi știm, ni
s-a transmis din surse demne de încredere: în fiecare zi este doar vineri. Niciodată nu poate exista o altă zi. În fiecare zi doar vineri.

Pe tejghea sunt etalate la vederea clientului din dreptul mesei, să nu se ridice niciodată, să vadă de jos, toate etichetele multicolore, bicolore, multiforme: Cireșica, Vermuțelul, berica Robema din Roșiorii de Vede, vodca autohtonă, vodca cu lemon și romul cu aer jamaican, arome îndepărtate aduse sub ochiul tău de expert. Să știe clientul ce ar vrea să comande înainte de a o face, să vrea, înainte de a cere, să dorească , fără a mai gândi la niciun efect, setat pe rupere, bine orientat de oferta vârâtă în ochi.
Roșiorul aflat la câțiva zeci de kilometri de capitala județeană, cu un aer de metropolă abandonată în sudul sicilianic, trăiește în sângele nostru prin brend, aromă, licoare și ieftinătate. Era înainte de venirea noastră, va fi și după noi, într-un fel sau altul. Berea orașului nu moare, se transformă neașteptat.

Ne vindem ieftin, ne-a spus domnul. A spus-o categoric, din vârful buzelor ne-a spus-o, convins de adevărul rostit, din vârful buzelor țuguiate. Chiar nu înțelegem?
Nu mai vrem să înțelegem, căci noi de partea cealaltă a mesei vorbeam deja de Marele împușcat, neînțelesul. În niciun caz despre Marele singuratic.
De ce l-a împușcat pe plajă pe arab? Într-o secundă, două sau trei, aproximezi aproximarea venirii morții. Într-o eră a secundei. A fost o mare neînțelegere. Din cauza soarelui l-a împușcat, îi bătea prea puternic în ochi, i-a venit nu se știe de unde, secundic se pare, puțină amețeală, un fel de nor pe ochi. Noi încă mai suntem în amintirile din Norii Negri polonezi, serial cu mare succes la publicul românesc comunist. De la comuniști la noii comuniști ni se trag toate, o tragere de mână și a apăsat pe trăgaci, pa, pa, arabul.
S-a înstrăinat străinul, trăgătorul, vinovatul. Trăgătorul este mereu pedepsit, dar aici, atunci, în acel moment, nu a fost cu intenție. A fost exagerat de viu arabul, totuși, cu câteva secunde înainte de a muri, victima era încă vie și a încercat să-i spună ceva străinului cu arma îndreptată aiurea spre el. A încercat să lămurească nelămuritul. Înainte încă trăia din plin. Mai gândea. Bolborosea cuvinte. A gesticulat înainte să moară, a făcut semne obscene? Nu, poate era un om credincios, apoi s-a transformat într-un morman de carne întins inert pe nisip. Și gata cu el.
A intervenit panica străinului, a trăgătorului blestemat, spaima de după și de dinainte de proces. Teama din timpul procesului, ehee, altă poveste. Absurdul a pus mâna pe pistol, în locul lui, nu era vinovat, nu găsești vină în derutați, vina este deruta. Și a tras la țintă. O țintă arabă, necunoscută, fără pic de intenție sau răutate. Accidentul absurdului accidentează mortal străinii. Absurdul nu are nici măcar o ideologie, o proptea, o minimă lămurire. Intră în tine și apasă pe trăgaci când nu vrei, omoară cu mâna ta, te rostogolește ca un pe un sac în disperare. Ridică-te și ieși din groapa gestului tău!

Dar acum, eeee, este halt hacum. Acum este soare, amiază. Nici urmă de trăgător, victimă, împușcat, au fost șterse din memorie toate urmele faptei. Acum sunt alți oameni la mese, la hălbică, spumică, gâlgâilă, așteaptă să plece, aleargă dintr-un oraș în altul cu sacoșe pline de cadavre omorâte legal, verdețuri, nutrețuri, gramadă de cumpărături, haleul îi halește zilnic, îi mănâncă înainte să mai realizeze ei ce li se întâmplă.
La Lixăndria avem două noduri de cale ferată. Două direcții înspre care poți pleca, clare, precise, ca două fundături, sunt două capete de linie pe calea ferată.
De acolo mai departe, nu prea ai unde, prea departe, nu prea ai unde, doar pe jos, tot mai în gios. Cum nu? Uite așa, este o zonă circumscrisă, împrejmuită cu un gard care nu se vede, oricât ai încerca să-l observi, nu se vede, dar este.
Păi, și noi am încercat să fugim, și am reușit să ajungem până la Poroschia, prima comună dinspre Zimnicea. La ora aia din noapte nu mai era deschis nici spitalul de nebuni, căci așa poate o puneam de un chiolhan cu asistentele pastilate, neasemuitele îngrijitoare de minți tulburate de tulburelul zonei și nu rătăceam prin plantațiile de pepeni ale sătenilor să speriem pândarii la patru dimineața. Să ne întrebe mirați: Voi ce căutați pe aici la ora asta? 
Nene, nu mai aveam aer în oraș și ne-am gândit să luăm puțin aer de pe aici, să ne răcorim mintea, să cunoaștem mai bine satele și câmpurile județului nostru unic, neasemuit. Mata poți pleca acasă, căci noi îți putem păzi pepenii până mâine dimineață. Iar bătrânul, un pic nedumerit, un pic speriat, un pic îngăduitor față de entuziasmul tineresc, ne-a lăsat în nebunia noastră netratabilă. Bine taică, dacă ziceți că vreți să-mi păziți pepenii, nu aveți decât, puteți să și mâncați din ei, fac cinste. Și dus a fost pândarul.
 

Tot de aici poți ajunge din tren direct în Dunăre, să execuți un salt mortal în Dunăre, dacă vrei să ajungi la apă, la pește, la icre, la origini, la recitarea poemului înecatului pentru salvare, chiar dacă nu mai există urmă de salvare. Moarte frumoasă cinste cui te-a făcut la capătul Zimnicei, oraș al Latifundiarului Nicolae. De aia vorbeam eu de sârmă, garduri invizibile, zone bine delimitate, să nu te rătăcești, iar când te rătăcești să aibă ei grijă de orientarea ta în acest județ.
Cealaltă parte de cale ferată este înspre Roșiorii plini de bere, acolo sunt locuitorii hrăniți cu vitaminele și proteinele din malț.
Eu de asta beau zilnic, de la prima oră, , cum mijește ziua mă apuc de treabă. Sunt contemporan cu prima rază apărută, ea este gâlgăitul meu irepetabil, unic, marca. Și curge bine, curge maiestuos. Trahee unsă, viață lungă! Eu sunt în căutarea Graalului vitaminic din licoare, la ea vreau să ajung, la combinația de vitamine din drojdie pentru a scăpa pentru totdeauna de flămânzeală, cumpărături și de grija haleului.

duminică, 20 iulie 2014

Hincursiuni Halexandrinice (3)

Damiev: Războiul Lumilor s-a sfârșit     am pierdut
              stră- bunicii se mai trezesc din somnul de veci strigând: nu ne predăm.
              rude îndepărtate ale Generalului suntem gata să începem din nou         războiul.
așteptăm până atunci însemnul gamelelor de tinichea.
până atunci rămânem prizonieri în timpul Iahveic ( Armadei Străine). copiii noștri poate ne vor ridica din poduri sulițele de argint cu care noi v-am săgetat.

O.h.: lăptăreasa cu sticlele ei pline târâte cu un căruț de fier pe strada principală a muncipiului de județ, mult zgomot pentru nimic, voi faceți.
ea ne-a furat memoria.
noi auzeam, doar cum zarurile de table ticăiau lângă masă, precum un ceasornic pe altă tejghea în cutia de lemn.
sticlele de pe mese se aruncau în golul chiuvetei barmanului , una după alta, singure, derutate, metronomic. haiducesc gest.

după moarte ne vom simți ca peștii în apă.

între timp la o masă apropiată, mult prea apropiată, ea explica entuziast cum Vedea poate deveni Marea Neagră, iar Alexandria ar putea fi direct port de importanță strategică, cu toți peștii ei morți, înainte de a ajunge în undițele tremurătoare ale pescarilor.

mi-am tăiat singur curentul în apartament pentru ca la trezire să nu mai îmi văd chipul în oglinda băii. același chip. neschimbat. neperturbat de nimic din ce mai se mai întâmplă în afara apartamentului.
în afara apartamentului este doar un alt apartament cu mai multe uși, voci, gemete, clanțe ruginite, chei multiple,  strigăte, și un fel de revoltă amortizată cu prea multe închideri.

nu vrei să mai ieși.

când ieși, nu mai vrei să te întorci în același loc. același, de fiecare dată, neschimbat, imperturbabil ca zâmbetul unui polițist spălat, prespălat de superiori zilnic, repetând regulamentul ca un robot .

ești buuuuun ! băăă! bun!
de aruncat. același. orice schimbare ai încerca. orice mișcare te-ar mișca, înainte să o miști tu pe ea, te va face praf.

D.: intră alcoolul în mine ca veninul într-o suricată.

( prea prins.

muștele adunate pe șervețel, pâlc, hoardă amenințătoare, noi privindu-le chirurgical. destabilizitoare muște.
privim și nu credem în reuniunea lor, întâi nu credeam, apoi ne convertim la martorii lui Ebola muștelor. avem lângă noi vestitorii pe șervețel îmbibați, alcoolizați de berea vărsată din netenție.
ăștia.            băiiii!
muscoii,  sunt vestitorii ordinii viitoare.
ca toate cele viitoare, mesajele lor conțin prea multe promisiuni, care nu se vor împlini niciodată.

MĂI amice,
despre muscă, muște voiam să-ți spun ,
mă gândeam la viața unei muște, scurtă, neliniștită, poate completă, la gândirea ei de neînțeles pentru noi. stă pe masă aici nesimțitoare, indiferentă, fudulă.
stă pe masă sfidătoare. poate nu înțelegem noi.    sau nu înțelege ea. nimic din nimic, ce rezultă? nimic. 
nici noi pe deplin. nici ea total.
o neînțelegere a pozițiilor fiecăruia.
musca înainte de noi. musca după noi. musca la final. și după. în zbor plenar.
musca deasupra orașului, intrând prin ferestrele apartamentelor, praf pe asfalt ferestrele.
musca regină ne fute toată vara. un mod aparte de futere.
eu m-am gândit la viața unei muște aparte. musca verde. un soi special. cu totul aparte. o supraviețuitoare.

ce este în capul nostru?
un roi de muște combinat la prima strigare cu un roi de țânțari.
totul pentru împreunare. totul pentru patrie! totul pentru intersectarea speciilor. împreunarea dorită,ideală, proiectată, realizată. acum. magistrale împreunări.
magistrală albastră, o glumă pe lângă acest proiect de insecte, bucuratoare, însoțitoare fidele, perturbatoare.






sâmbătă, 19 iulie 2014

HINCURSIUNI HALEXANDRINICE (2). o zi în doi . în câți vrei


Damiev: în orașul nostru poposi într-un sfârșit eroul național HRISTO BOTEV
            
 (Hristo ne va obloji rănile, ni le va pansa va fi ca o soră medicală cu fustiță, atență la dozaj, la prescripție, gramaj, binevoitoare,
soră a Maicii Tereza revenită pe pământuri alexandrine, serafice pământuri, pupă țărâna și mergi în papainoage, dă-mi drumul până la amiază din chingi si-ți aduc mama cârlanilor și pe Tatăl tuturor mânjilor...
lui Hristo i-au pus placă memorială la casa de cultură lângă Rotocol loc de pierzanie și reamintire pentru cei cu flori și discursuri aniversare am dat o rețetă de alcătuire a lor începutul coincide cu sfârșitul discursului mijlocul cu ambele mlădiere a vorbelor scuipate din vârf de buze)

D: Botev Hristosul Eliberatorul  poporului bulgar salvatorul de hinimi

 (ne va scoate lanțurile de 1 iunie zi bine cu vântată)

O.H.: CADAVRUL de la cealaltă masă aflată lângă cealaltă masă mesele acestea au făcut fortăreață în bar în jurul nostru înjurăm ușor respectuos atenți să nu niciodată să nu ne deranjăm prea mult trupul are avarii irecuperabile nimic de făcut la nimic am luat brevet
să nu-i deranjăm molestăm pe ei  târgoveți provinciali de la celelalte mese cât valorează acest respect nici măcar respectabil pune capul pe masă taie și visează capul fără tine
în lipsa ta se întâmplă cele mai frumoase lucruri
când nu ai prezență și doar  absența și ești la pătrat onorabil genial serviabil
cadavrul și viețile lui anterioare și cele viitoare la un loc puse îi dau întotdeauna cu rest
cei de la mese vorbesc mult grăbit bolborosesc strigă și invocă spirite necunoscute nouă din altă parte evident poți da cu banul să ghicești numele zeului care ne va amaneta sufletul sumă modică
lubrefiantul ne lubrefia halcool dublu rafinat în sticlă verde nu este bere nici pic de spumă

D: vânez premiul Nobel pentru literatură iată dovada urma
 complexitatea rezolvării conflictelor derivă nu din soluționarea lor
( vezi că există o artă a rezolvării conflictelor derivă nu din soluționarea lor și nici dintr-o imposibilitate  a găsirii căilor de ieșire)
de recompus în puzzle  fără nopțile cabotinice și fără pustiul zilelor imaginea ta care suferă ajustări
funcționăm pe termen lung     foarte lung 











luni, 14 iulie 2014

o zi în doi. 1 iunie.

 (1). incursiuni halexandrinice.

damiev: între tutun și inocență. (suspendați). transcriem pe curat ziua de azi.
o.h: ar fi nevoi de o prostituată pentru a ne salva identitatea. o parte din ea. cea mai măruntă. o ciozvârtă din ce a mai rămas din restul. restul restului.după noi vor rămâne urmele buricelor degetelor pe mesele barului. asta oricum. în fiecare zi tragi din aceeași țigare, aceeași aromă, poveste diferită.

d: el nu mai poartă azi numele înmiresmat al prințului, așa că scoatem la plimbare prin oraș Lama de Ras(ă), ultimul număr, o tragem de lesă pe rând printre mese, străzi, ulicioare, bodegi, spre calea ferată. să se plimbe și ei cu ea , o iubită în fond, de ziua copilului rătăcit în copilărie. în a lui. și a altora.
lama prin parcuri dansatoare fâșneață o curviștină locală, cu aer astral. în ascensiune. sfidătoare. total necunoscută,tocmai recunoscută
lama fumând chiștoace fumate de alții cu mult înainte mereu aceleași cu aceeași aromă provincială nici urmă de havană a havanei
la rotocol intinsă cu picioarele desfăcute indecentă burgheza castrista care castrează poftele lama pe bănci sub bănci pe birourile județene ale latifundiarului Filip bosul de ziar local se va înspăimânta și va căsca ochii în gol

ce știți să faceți?
tot orice în orice fel repede inimitabil
suntem exhaustivi cuprindem totul transformăm chibritul în fum nimic mai mult pretențioșilor arta malnutriței hrănește mintea cu ce este mai bun minte exhaustivă și iată diamantul

revista lama de ras este ghilotinică ucigătoare neasemuită împărțită din mână în mână lăudată de ori și cine de cine? scrieeem pentru colocatari covecini de scară păi cât întuneric am mâncat pe pâine în g103 mai mult decât pot crede acum copilăria înainte de bătrânețe și în timpul bătrâneții tot ea desfășurată temeinic or să afle ce nu vor să afle
la nimic la asta servește o revistă deșteaptă un mare nimic pe mai multe pagini cu desene de mână direct de mână modig este un modigliani de școala 6 frumoasă școală și texte scrise în transă fără nici o legătură cu nimic tocmai de aceea de citit memorat reținut citat de manual să știe elevii țării noastre
rupt aruncat hârtie igienică prin tot orașul apoi izgonire din oraș atentat la atenția susținută a colocatarilor de bloc scară cartier barrio
relaxanți și relansați întrebarea metodică și metronomică era când vă lansați?

unde?

ne întindem oasele pe scaunul barului pe tejghea pe piatra rotocolului timpuri mai bune mai altfel de unde?

( printre mesele barului de gară căutând chiștocul scăpat. în jur fețe de mese pătate de alcooluri. multicoloră priveliște. mese abandonate pe trotuar în așteptarea clienților. oferta știută, reștiută, învățată pe dinafară , recitată de mai multe ori, până la memorare fidelă, precum poemul înecatului ce nu ne-a salvat de greșalele trecutului.

acum este marți sau este joi? în fiecare zi doar vineri. niciodată o altă zi nu poate veni.

acum pe tejghea etalate cu toate etichetele multicolore, bicolore, multiforme, cireșica, vermuțelul, berica robema de roșiori, roșiorul trăiește în sângele nostru prin brend, aromă, licoare, ieftină. ne vindem ieftin, ne-a spus domnul.
chiar nu înțelegem?
noi deopartea mesei
vorbeam de marele împușcat, neînțelesul, în nici un caz marele singuratic.
de ce l-a împușcat pe plajă pe arab? într-o secundă. două. trei. într-o eră. a fost o mare neînțelegere. și am zis: de aici încolo va fi doar începutul tragediei cu tot cu antomia ei la vedere.
din cauza soarelui l-a împușcat, îi bătea prea puternic în ochi, i-a venit nu se știe de unde, secundic se pare, puțină amețeală, nor pe ochi, noi suntem din norii negrii polonezi, serial cu mare succes la publicul românesc comunist, de la comuniști la comuniști ni se trage, și a apăsat pe trăgaci, pa, pa, arabul.
s-a înstrăinat străinul, trăgătorul. trăgătorul este mereu pedepsit, dar aici, atunci, în acel moment nu a fost cu intenție. a fost viu arabul, totuși, cu câteva secunde înainte de a muri victima arabă, era viu, și a încercat să-i spună ceva, să lămurească nelămuritul. înainte mai trăia din plin. mai gândea. bolborosea cuvinte. a gesticulat înainte să moară. gesturile fatale. anacronice. neinspirate. apoi s-a transformat într-un morman de carne întins pe nisip. și gata cu el.
panica străinului, trăgătorul, de după, de dinainte de proces, din timpul procesului, ehee, altă poveste, absurdul a pus mâna pe pistol, în locul lui, nu era vinovat, nu găsești vină în derutați, vina este deruta, și a tras la țintă. ținta arabă.

și hacum eeee este halt hacum

soare. amiază. oameni la mese, la hălbică, spumică, gâlgâilă, așteaptă să plece, aleargă dintr-un oraș în altul cu sacoșe pline de cadavre, verdețuri, nutrețuri, gramadă de cumpărături, haleul îi halește zilnic.

avem două noduri de cale ferată. două direcții. de aici mai
departe, nu prea ai unde, prea departe, nu prea ai unde. ce? noi nu am încercat să fugim? ba da.

și am reușit, să ajungem până la poroschia, prima comună ânspre zimnicea. nu era deschis nici spitalul de nebuni la ora aia, poate o puneam de un chiolhan cu asistenteleși nu rătăceam prin plantațiile de pepeni să speriem pândarii la patru dimineața. doar cu ele. atentele pastilate.
sau poți ajunge din tren direct în dunăre, salt mortal în dunăre, dacă vrei să ajungi la apă, la pește , la recitarea poemului înecatului pentru salvare. la capătul zimnicei. cealaltă parte este înspre roșiorii plini de bere.
hrăniți de vitaminele din bere.
eu de asta beau zilnic, de la prima oră, sunt contemporan cu prima rază apărută, ea este gălgăitul meu. și curge bine. curge majestuos. trahee unsă, viață lungă.
sunt în căutarea graalului vitaminic din licoare, la ea vreau să ajung, la combinația de vitamine din drojdie și scap de hrană, de flămânzeală, de grija haleului. ( O.H. - DAMIEV. ) UMBRA LUI MODIG LA COZIA. TRIUMFA.