Despre Lama de ras(ă)

valentin nicolae, ovia herbert, lucian damiev

eu, ovia herbert, lucian damiev ne-am gândit să facem o nouă foaie de atitudine, după ce făcusem Efectul de seară şi altele...

prin urmare am găsit acest titlu deştept: Lama de ras(ă).
şi la numărul ăsta au fost Răzvan Ţupa, Eliza Nicolaina (atunci R. E. Nicola) şa

la primul număr au fost, în plus faţă de al doilea, Adi Urmanov, Elena Vlădăreanu, Andre (cred că Andrei Peniuc) şa

adi urmanov s-a şters cu o linie că nu-i mai plăcea ce a scris, nu mai voia să apară aşa.
tare de tot. aiurea.

ovia herbert s-a luptat să apară revista asta. adevărul e că dacă nu te ajută mai nimeni e aproape imposibil să scoţi foi de-astea volante.

drept urmare, efectul de seară a avut 3 apariţii (1999), iar lama de ras(ă) 2 sau 3, nu sunt sigur... am căutat mai asiduu şi am găsit: tot 3 apariţii (1998, 2001).

şi ca o concluzie: făceam asta de amorul artei, aiurea, aşa.

bineînţeles că pentru câteva secunde aveam impresia că toate astea contează enorm.

nici măcar în ochii celor din jurul nostru nu contau cine ştie ce.

praful ăsta de scrieri era o explozie a noastră, un fel de urlet înghiţit, înecat.

zice cineva într-un comentariu la un text de-al meu (paninsomnia) că dacă n-ai fost în astfel de medii, în preajma unor astfel de oameni nu prea eşti prieten cu ceea ce scriu băieţii ăştia.

voi reveni.
am revenit.

şi zic că ne-am chinuit.
bine, era şi oraşul ăsta (Alexandria) imposibil de mic, de mort.
nici acum nu stă mai bine. de exemplu, n-are şi el o revistă de cultură cât de cât.
sunt nişte publicaţii. dar nu prea le văd nicăieri, nu prea le găsesc .

ne-a chinuit talentul.
bine că ne mai întâlneam unii cu alţii şi mai deliram literar.

să-l fi văzut pe andrei peniuc când a venit odată în alexandria... din bucureşti, mie-mi zici, arogant, superior, fiţe, figuri şi spunea nişte banalităţi. de scris, scria chiar tare. aşa că nu ştii exact dacă mai contează ce spui aşa colocvial.

a venit parcă şi nina vasile: absconsă, profundă, adâncă, preţioasă, academică de te apuca somnul.

ovia, desigur, efervescent, delirant, salva el viaţa literară, culturală din oraş, vise, tată, vise.

cred că adi urmanov nu a venit. l-am văzut însă eu la bucureşti într-un parc d-ăla de-al lor (cişmigiu, herăstrău habar n-am) jucând table cu peniuc. cam câştiga că avea noroc. zicea că invocă divinitatea şi că stă smerit că ştie că va fi ajutat.

l-am mai văzut la bucureşti pe unul bănescu virgil (?) care chinuia un fluier, un instrument de suflat, şi ne chinuia şi pe noi că nu ştia să cânte... probabil făcea un fel de terapie. habar n-am. aveam grimase necontrolate la auzul acelor sunete de groază.

puneau preţ pe lumea asta literară. cum eşti văzut, cum apari, ce autoritate ai... aiureli.
mie mi-a plăcut doar atât: când beam o cafea de la un expresor în vreo staţie de tramvai şi fumam o ţigară în rest mă cam lua somnul.

de urmanov mi-a plăcut. însă era foarte tânăr şi cam necopt, cam naiv.

mi-a plăcut şi de răzvan ţupa însă şi el era cam candid, cam copil. cred că fuma maro fără filtru.
avea idei cam bizare dar era interesant.
însă nu puteam să citesc ce scria ţupa... erau nişte chestii aşa delicate, lungi, nuanţate... mai mult de trei rânduri nu reuşeam să parcurg, pierdeam firul şi era păcat să mă prefac că pricep ceva sau că mă prinde.

eu am gusturi de-astea mai simple: radu aldulescu, traian t. coşovei, ioan flora, leonard oprea, marian ilea, ştefan agopian şa

© valentin nicolae