ne-privirile dintre noi
Sunt orbul care-ti scrie odiseea
cu ochii din spatele creierului ferecat cu lacăte
Sunt nebunul întâlnit pe stradă
care îţi arată calea
La ce bun să văd cum ajung să am dreptate dacă tu vei fi ales deja prost în urma mea?
nu-ţi voi spune niciodată: vezi? …dacă nu m-ai ascultat?!
pentru că nu-ţi voi mai vorbi niciodată
îmi va părea rău pentru tine … femeie
pentru că erai frumoasă.
Sunt orbul de la colţ de stradă deghizat în cerşător
căruia nu i-ai oferit niciodată o privire caldă
am avut nevoie de ea în multe momente ale vieţii , nu contest
dar am învăţat adesea să mă privesc şi în oglindă
încît mi-a fost de-ajuns să nu fiu egoist
pentru a fi aproape fericit cu mine.
am avut mereu încredere
cînd toţi din jur mi-au stîrpit-o fără s-o-nţeleagă
te-am lăsat să pleci
cât încă mai aveai ocazia
cât încă nu era prea tîrziu pentru tine
ar trebui să-mi mulţumeşti
iar din asta să înveţi o lecţie importantă!
am ştiut întotdeauna că ai nevoie să te dedici total
aşa că mi-am jucat bine rolul în care am crezut nestrămutat de gurile rele din tîrg
ce-mi spuneau nu o dată că nu e bine să mă bag în afaceri sentimentale cu tine
nu ai ştiut niciodată cum ar putea fi să mă priveşti cu adevărat
să mă iei cu tine pe sub piele
să mă simţi
să mă respiri.
nu e un reproş, e un semn de mulţumire!
pentru că nu erai tu…
-şi uneori nimeni nu poate să fie -
am fugit atât de mult încât
am ajuns să mă descoper
în întuneric…
adică în locul în care
dumnezeu se
ascunde
de
n
o
i
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu