&vali în paginile volumului "paninsomnia"
ovia&damiev&vali
o.h :
pe masă stau romanele “arta fugii”, “nunţile necesare”- d.ţ., “procesul”- k., “herbert” a lui fl. sicoe. ne-am refugiat în blocul g103, sc. b, etaj 6. stăm ca într-un buncăr al despărţirii. pentru anumite limpeziri şi încrâncenări. un buncăr suspendat de unde cuvintele ajung cu întârziere, dar mai devreme sau mai târziu, vor ajunge în locurile închipuite. soarele la locul hotărât. fotoliile la fel. barba lu vali deasă şi ascuţită, trupul scheletic cu mişcări încete, părul crescut în neorânduială. damiev preocupat răsfoieşte una din cărţi, sigur ne va spune ceva despre onirismul lui ţepeneag, numai să ne-o ia înainte la replici.
perdelele albe, nu fâlfăie. televizorul întotdeauna închis. paharele aranjate pe masă ca înaintea unui ospăţ.
ne ordonăm. ne relaxăm. ne remontăm. reglăm tirul. şfichuim praful gros al zilei. reînodăm lecturi recente... ameţeli regăsite.
/joc glezne subţiri/
pe cine cari în spate? ce ai mă în spate? cari încă la cadavru? ce să-i faci... în lipsă de altceva, ai nevoie de ceva de dus. cari şi tu. îţi dai ca prostul singur importanţă. mai bine ai pune mâna pe concret. ai face un lucru benefic celorlalţi. cărătorule. cărăuşule. nimic bun în tine nu am găsit. noroc că mai avem răbdare...
l.d. : parcă aveam un creier. parcă aveam un penis. parcă aveam un deget la piciorul mare . parcă aveam în scrumieră o unică ţigară.
voi ştiţi cine mi-a pus un glonţ în cap aici? ( îşi arată cu degetul arătător tâmpla)
către vali - ai apărut ca un ulcer...
dacă aş fi eva braun aş face aceleaşi lucruri ca şi până acum. aş vinde marţienilor acest săpun universal cu numele iehova. dacă aş fi eva braun. dar tot nu aş ştii cine mi-a pus acest glonte în cap...
către vali: tu prea scrii pentru cărţile din bibliotecă. aştepţi să fi luat în seamă de ele...
/mă gândesc cum poate face plecăciune o carte. cum îţi poate oferi o floare. sau cum te poate invita la un restaurant pentru o cină respectabilă. cum îţi vorbesc personajele în cap în timp ce tu te îneci cu anumite resturi ale mâncării. cum o carte este o voce ce uneori pare că îţi aparţine./
(o.h)
l.d : ţi-aş recomanda o terapie de grup în care să fie prezent şi dumnezeu ... crezi că scriitorul cortazar ar fi îndurat condiţiile de trai pariziene dacă el însuşi nu s-ar fi subestimat la condiţia de obscur pitecantrop al literaturii?
o.h : /am notat/ oliveira ne descrie perfect cursa din care nu mai reuşim să ieşim. parisul lui este şotronul unde nu putem noi să aruncăm corect. nu nimerim de fiecare dată căsuţa indicată. pentru a păşi mai departe. şi atunci ne întoarcem la mersul pe frânghie, făcut de oliveira în buenos aires. vroia să ajungă la tania prin maga . şi invers. două femei în una şi indecizia lui, mandala ce nu reuşea să o traseze pentru a sări măcar cu unul din picioare în partea cealaltă. un joc de cuburi. o schimbare permanentă a traseelor pe care este nevoie să le alegi pentru a nu rătăci “firul ariadnic” , cum spune damiev, al unei aproximative regăsiri.
şi apoi finalul romanului unde cursa şobolanului se închide. sistemul de scripeţi închipuit şi făurit de oliveira descrie o indecizie. abrogă realul încercând să se plaseze în nebunie. dar nici pentru boală nu este destul de pregătit, deoaorece este mult prea lucid pentru a se minţi până la capăt. şi atunci preferă un joc care îl suspendă între lumi. pentru nici una nu este decis pe deplin. a citit prea mult. a fumat intens, acrobatic /măi nu/, devorator. are prea multe muzici în memorie şi trompeta sfâşietoare a lui miles davis. şi pe rocamadour bebeluşul, şi plânsul lui ca un solo de saxofon a lui getz. dimineţile se trezeşte greu, totul îl ia prin surprindere deoarece pare că nu i se întâmplă lui, ci altuia care îi ia locul. ia cotidianul în râs pentru a nu-şi exhiba tragismul.
încearcă pentru o ultimă dată o confuzie a realului şi a femeilor de a căror obsesie nu poate scăpa... deoarece doar cu ajutorul lor se poate defini. o strigă pe tania cu numele magăi pe fereastră, refuză la început să deschidă uşa camerei în care se baricadase, iar când prietenul t. pătrunde în cele din urmă în cameră este împiedicat să înainteze spre patul lui de capcanele de scripeţi inventate de nebunia lui oliveira. baricadarea drumului celuilalt spre el este tot o încercare disperată de a rămâne suspendat, de a plonja în afara lumii cunoscute pentru a încerca să o vadă corect dintr-o altă parte. dinspre partea obscură. când este întrebat de ce face acest lucru, adoptă un limbaj al nebunilor pentru a forţa limitele prietenului şi ale lui.impui jocul pentru a observa dacă atingerea unei extreme îţi poate rupe toate punţile logice. pe tania o strigă pe numele magăi. şi îi cere să sară în şotron până ajunge în ultima căsuţă. cea a cerului. tot un traseu. făcut de celălalt pentru tine. trăirea "nebunie" de către un om care te iubeşte. pentru o posibilă înţelegere a limitelor tale.
oliveira nu dă răspunsuri. ci ne descrie variante de călătorie fascinante şi alambicate. găuri minuscule prin care şobolanul priveşte altfel lumea. pe el în ea. şi în afară ei în acelaşi timp. sunt sărituri între căsuţele şotronului care aparţin pământului şi cele care aparţin cerului.
rotocolul - şotron. şotronul - rotocol îmi dansează în minte ca o incantaţie care nu mai vreau să se oprească. "tot aşteptăm pe unul care să scape turma" (damiev). pe unul care să nimerească în căsuţa cerului de unde te poţi întoarce altfel. sau poţi rămâne acolo liniştit. îţi aprinzi o ţigară, te aşezi lângă ei pe fotoliu şi o strigi pe maga şi rocamadour. aştepţi să vină.
v.n.: pare că nimeni să nu fi scris nimic. asta printr-un ochi extrem de critic. sunt anumite aproximări şi încercări care la o adică pot fi luate în seamă... nişte puncte de pornire...
o.h : trăim mai mult scufundaţi în naraţiuni. limabaje. dăm la vâsle. una ruptă.ne încercănăm. poate . poate. pe undeva puţină lumină de dimineaţă.
/adăpostiţi în dacia roşie a lu viteză ca boierii cu marco, vali lângă catedrală, la 7.00 dimineaţa, când muncitorii uzinei "rulmentul" se grăbesc somnoroşi, încâlciţi în cuvinte spre staţia de autobuz care îi va urca pe deal, dincolo de calea ferată şi unitatea militară. mai cerem o cafea de la chioşc şi îndepărtăm somnul şi oboseala. aşteptăm "sunetul" catedralei pentru a ne da melodia de oră fixă. bagă o muzică,zice marco, iar viteză printr-o mişcare rapidă, mă uit la mâinile lui par de hoţ,introduce în casetofon un dire s., ăsta este un greităţ hiţ cu toate alea mişto ale lui, se laudă viteză. ascultăm întinşi în fotoliile maşinii un "mani for nasing". muncitorii se bulucesc la una din uşile autobuzului.vali aprinde un bucegi fără filtru. fumează de parcă ar urma să moară în curând. mă uit la muncitori... unde s-or grăbi frate ăştia, de parcă nu tot acolo ajung? printre ei pot fi şi ai mei. eu nu./ (o.h.)
o.h :ar fi nevoie de un manual al viitoarelor noastre mişcări. şi unul rescris al întâmplărilor.
l.d. : eu scriu numai pentru dumnezeu. e singurul meu cititor adevărat.
v.n. : literatura nu are nici un fel de manifest. nu este premeditată. este viaţă. atât.
o.h. : tu ai ceva împotriva manifestelor. dar ele nu falsifică nimic. de multe ori un manifest poate avea înglobate în câteva fraze un volum întreg.manifestele sunt o încălzire necesară a terenului. ştii... uneori manifestul este concis în propria lui exagerare formulată.
v.n. : cred că este vorba despre greutatea de a fi prezent. taisen deshimaru ca referinţă. să intri cu fiecare nouă pulsiune în prezent.
nu am mai cunoscut un om de 10 ani încoace. mă refer la un om aşa cum aş vrea eu, să mă impresioneze, să mă amuţească. putem lupta chiar pentru asta, pentru ideea de a găsi astfel de oameni sau oameni care să te asculte. mai mult... să te înţeleagă.poate este o exagerare... eu nu pot să mă dau drept model, aş fi mai degrabă un non-model... fără substanţă.
mai demult doream să fim modele prin atitudinea noastră faţă de alţii. consideram că unii au ales greşit. nu? pe parcurs chiar noi ne-am pierdut punctul de plecare, forţa iniţială, energia. cum spuneam a încerca ca visele să ne devină expresie... avem uneori o lipsă suspectă de voinţă, o imprecizie stânjenitoare. devenim imprecişi în a ne alege zilele norocoase, benefice, aura lor pozitivă.
la o evaluare critică nu prea avem rezultate notabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu