INCURSIUNI ALEXANDRINE (5)

o.h: vin înspre mine delăsarea 
refuzul unei minime înaintări din apartament în afară   o ușă de deschis cu degetele care nu mai ascultă nu mai aud și tremură fără atingere
tu afară vrei nu?      vrei afară înstrăinatule?

damiev: vrei să pleci bântuit de sufletul tău ca de o stafie într-o casă pustie
              vrei să pleci


când poți să vrei
numai afară vrei dar afară nu mai este chiar afară ieși afară
măiiii băiiii ieși stând
ieși afarăăă
unde pleci când nu te mai apleci?
și trupul nu se pornește chiar dacă îi repeți comanda vrei să ieși
dar nu se mișcă deloc trupul prins asediat pe loc între deschiderea ușii și hol debaraua cu un vraf de cărți deasupra gata să-ți rupă gâtul la prima mișcare greșită

este înțepenit între prea multe câte și de unde și nu-și mai dă seama

nu mai afli

am învățat pe dinafară cum să duc mâna la gură introducere de hrană alimente-gunoi duc mâna la gură și înapoi repetat învățat repetat mama învățăturii noastre am învățat-o bravo învățătura de minte este ultima învățătură primită

privitul pe ferestră și cocoșul gicu istericul
cocoșul strigă netăiat dincolo de gard de la gard încolo începe altceva dimineața începe altceva nici o legătură cu ce a fost înainte
băutul cafelei cu înghițituri și plescăituri când îți lingi buzele înghițirea apei prelungită
setea mereu setea ce te soarbe cum spune damiev
ce doream să spun să mai fac  nu
refac doar harta repetabilă a derutei

damiev: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
              pe ușă copacii grei apăsători prin aerul albastru acoperindu-i
de pe banca proaspăt vopsită soarele își țese străvezie pânză
o casă părăsită bântuită de stafii.

o.h. : gesturile capătă pregnanța unei oboseli inexplicabile
gesturile prind pojghiță și mucegai
doream cât mai doream și brusc intervenția uitării care calmează și îndepărtează tot ce ai fi vrut să-ți aduci aminte
colapsul în toată splendoarea      implozia minuțios pregătită căci vezi înainte sau ți se pare
străbaterea camerelor apartamentului ca un periplu agitat prin imaginile unui minți suspendate
între și între
prea multe  direcții zig-zagate prin orașul și teritoriile lui interzise
gara teii mirosul lor castanii parcul hotelul și terasele lui ca niște cazemate ale pierzaniei unde ultimii bețivi sunt încă rezistenți în fața paharelor ca niște cărți de tarot în ele află viitorul tuturor
cine știe ce mai urmează când nu mai poate urma mare lucru
non-stopurile cu vânzătoarele răpuse de oboseală oferind în transă restul de bănuți hârtiile mototolite prin gemulețul cu rol protector gata să adoarmă cu restul în mână
ele au nevoie de un pat și un somn de un an de zile după cât au muncit
au mare nevoie de somn și nimeni nu-l oferă
nimeni
geam despărțitor pentru că unii sunt aici ceilalți uitându-se mirați la noi se tot uită și se tot uită până vor adormi cu toții de partea cealaltă a geamului cu ochii bulbucați
dar voi ca tonții exact ca ei sunteți
dincolo de parc și ultimele perdele perfect întinse să nu observi nimic dincolo de geamuri peste calea ferată peste câmpurile părăsite de pestea calea ferată peste aburul dimineții peste mereu peste dincolo și mereu dincolo broasca sărind de pe o linie de cale ferată pe altă înaintea ta ghidându-te ca pe ultimul orb din orașul acesta
ea știe mai bine traseul    ea știe

doar gustul de mucegai din gură intens și o aromă de busuioc
o aromă persistentă dulceagă de neuitat o aromă de busuioc i-a năclăit amintirile

baia spălată cu clor fiecare centimetru de faianță  fiecare bucățică albă sau cu modele de flori chicioase  geamul minuscul de deasupra pe unde a intrat damiev într-o noapte când am pierdut cheia și nu mai exista o alta de rezervă
bă tu în propria ta casă intri prin efracție ne arestează ăștia ca pe proști
violarea propriului domiciliu  cucerirea domiciliului în noapte
ca tâlharii am fost
sârmele deasupra căzii ca niște semnale prevestitoare
sârmele de rufe bune de spânzurare dar nu vrei boierule nu vrei lasă

d: orologiul bate neîncetat aceeași oră gravitațională
    o casă părăsită bântuită de stafii

lamele de ras pe policioara albă proaspt curățată cu clor un alb sclipitor
lamele albastre prinse în plastic tăcute
silențioasele aparate de ras   crema de ras cu mentol ten de ten îți lasă după  periuța de dinți privindu-mă în ochi ca pe un intrus
înstrăinatule vrei să pleci
mirosul puternic al unui alt trup trecut prin aceeași încăpere de curând
s-a uitat în oglindă aburită nu s-a mai recunoscut

d: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
    o casă
    o casă bântuită de stafii
  
vrei să pleci