săptămâna patimilor

© valentin nicolae

ieri a trecut damiev pe la mine
avea remușcări pentru că-l certaserăm pe robert de anul nou
abătut
a venit pe la 14 a plecat la 17
dormeam bătăi în ușă 24:20
cine credeți?
damiev
pierduse toate trenurile, toate autobuzele
mai straniu, mai enigmatic
furase chiar două cărți de la cineva: suflete moarte (noi, probabil) și madam bovary
pe a doua mi-a dat-o mie
uneori nu-l înțeleg
cu robustețea lui, cu optimismul lui cronic, nativ
ar fi trebuit să facă mai mult
nici nu ascultă.

să ți se nască al tău copil în 2000
măgulitor, nu?
noi în anul 20∞

încep să scriu un poem despre frig
despre aceste ferestre închise neluminate
despre mine încorsetat în resentimente

ieri mă întâlnii cu robert pe la prânz
eram ca două animale dispărute de mult
un fel de perodactili
cumpără biserica neagră de baconski
datorită excelentei mele priviri periferice

ieșii să-mi iau țigări ca un apucat
e 1 am
am desenat o ultimă victimă pe chip
robert încercă să-mi povestească frumusețea orașului noaptea după vreo ploaie
renunț frecvent la dorințe
nu prea mă simt în apele mele
zbaterile interioare căzură cu zgomot
sunt o încâlceală
nicio brumă de bucurie preadolescentină

nu m-ar ajuta nici măcar un al doielea bec în camera asta întunecată
am doar câteva cuvinte pe care nu mi le mai aduc aminte
săptămâna patimilor
vorbirăm nimicuri
fumarăm cam mult
ne regăsirăm greu.