dialoguri ovia&damiev
3.
oh: ce ai avea de transmis... cînd nu ai nimic de transmis?
l.d: vreau să transmit, în primul rînd, un sentiment de siguranţă împotriva propriilor noastre metehne. un optimism morbid, o tehnică literară pitencantropică, barbarismul intelectual opus mandalei, chitul vomitîndu-şi viscerele, un vierme giardia crescîndu-şi puii.
o.h:păstrăm anumite secrete. încă visăm la o spânzurătoare amplasată în mijlocul oraşului... unde câţiva de noi ştiuţi să-şi încerce netezimea şi fragilitatea gâtului. ghilotinarea din faşă a discursurile oficiale.ei uneori mai câştigă şi voturi adeziuni şi o simpatie indusă. oh, picioarele tale o fericire nesperată...
l.d: frumosă întrebare sau mai degrabă e frumos cuvântul secret, îmi aduce aminte de arta memoriei şi de secolul pe care l-am greşit. de perpendiculara pe care o făcea laţul spânzurătorii cu penajul multicolor al papagalului. şuviţa de sânge abstrasă în celebrul “sânge animal ce curge pe canal la abator”, podul copilăriei, la medeleni etc.
o.h: se scrie, rescriem o acupunctura a gândurilor nesperată din fărâmele altora, din amintirile lor, uneori le confunzi cu ale tale. iese la iveală o ciorbă de perişoare. ciorba de burtă este păstrată pentru treziri bruşte din mahmurelă. vorbeşti limba altora şi eşti gata să juri că-ţi aparţine. să găsim un nou refugiu confundabil şi el rescris în legăturile insiduoase cu divinitatea, modul obscur cum ţi-o apropii şi îndepărtezi în acelaşi timp.
ld: acum 15 ani când eram sub efectul aplatizant al religiei de ziua a 7-a am creat propria viziune despre lumea aceasta... imaginează-te într-o puşcărie cu gratii evident. lumea aceasta a fost creată de dumnezeu pe furiş. a făcut oamenii aşa cum şi i-a imaginat şi i-a asemănat sieşi. o lume eternă trăind dincolo de bine şi de rău. zeii cei mari l-au surprins şi pentru asta l-au întemniţat pe dumnezeu facându-l martor neputincios al propriei sale fantasme.
eu- prins în propria cursă transformat în privitor al omuşorilor. răspunzând la rugăciunile noastre cu ceva întârziere. ne ajunge pe ultima sută de metri un râu de plâns până seara. chiar credem că am putea scăpa printr-o eschivă nereuşită. iar ultimul lui semn cu adevărat de dragoste către noi ar putea fi doar un potop. ne raportăm cu capul în jos la ce va veni. pentru aproximarea unui unghi de fugă. pe când totul din jur este o carcasă a tăcerii din gura unui flămând ... să ne facem o colibă...
o.h: deci câteva teme sub greutatea cărora să ne prăbuşim...
l.d: păi ar fi aşa: subnutriţia, lipsa calciului din organism, tumefierea tegumentelor, schizoidia, rezervaţiile de zimbri din românia pe cale de dispariţie, uvertura finală din simfonia a3a din bethoveen, metempsihoza şi fraţii ei glaucomul şi exterminarea lui, rotonda plopilor în floare, malformaţiile congenitale şi preponderenţa lor la tinerele mame suferind de tabagism şi alcoolism, incongruenţa unghiurilor coplanare etc.
o.h: proiecte de trecut ai? (căci ele ne sunt mai dragi ca morfina şi un viitor nesigur la un loc)
damiev: daa... am mari proiecte: să traversez canalul mânecii din buzunarul stâng al memoriei, să mă scurt-circuitez în marele circ al andaluziei, să rescriu biblia şi pe fii săi scribi, să mănânc cât mai mult caviar şi să beau şampanie. trebuie să dispară literatura hipnagogică şi să apară în toată splendoarea ei literatura post onirică.
o.h: rămânem în ciuda unei liste de regulatori ameţiţi ai socialului cu traumele la vedere... în chiar timpul facerii lor.
damiev: am fost de atâtea ori altcineva încât cu greu aş putea face o recomandare spre locul de unde ai putea să mă iei.
o.h: să mi te însuşesc pentru a-mi adauga un complex mortal de boli la cele pe care deja le-am dezvoltat ... şi asta cum îi spune... cum o cheamă, chiar aşa... o cheamă infinită răbdare. o cheamă acasă ca în concertul de la timpuri noi artanu... şi pe corina... ne cheamă în străinătăţuri şi o să plecăm...
l.d: în colţul odăii (şade sau nu o.h.) mototolită mâna mea...
o.h: iată încă o dovadă incontestabilă de trecere temerară prin spaţiul îngust al evenimentelor de tot felul. şi pentru a te completa şi pentru ca basho, post-mortem, să ne poate lua în seamă măcar cu o fluturare de mână, deget, unghie scriu: din cauza liniştii nu a mai deschis gura...
l.d: nu pot scrie proză deoarece uneori există posibilitatea să îmi complexez “personajele” din realitate.
ha ho ha ...
o.h: poate încercăm (cu greu modestia înainte de toate), să ridicăm nişte schele să nu-mi spui sechele... pentru o mare literatură. modelele au mereu rol de dărâmare din interior... şi noi ce căutăm? stimulente. stimulante.ha. marfă de import. ceva de care să ne agăţăm pentru ieşirea la mal.
impresia asta puternică în multe ore ale nopţii suntem vegheaţi de un mort.
uite ce am găsit notat... o să-ţi citesc nu te ridica de la masă nu mai pleci. ai pierdut trenul de navetă. buzescu ăsta este aşa departe... şi naşul beat şi călătorii beţi şi cojile de seminţe strânse stive pe coridor. piramidele unei mândrii locale. scuipă pe jos cojile de seminţe. nu le va curăţa nimeni.
uite ce am găsit în caiet... stai... uite aici. am folosit pix roşu ăsta inspiră:
pentru că nu iese niciodată cum vrei tu, pentru că ce investeşti sentimental nu-ţi oferă nici o garanţie de răspuns, pentru că de obicei chiar dacă vizualizezi dinainte încă un eşec, te arunci orgasmic spre el, pentru că cel ce nu oferă are întotdeauna un zâmbet larg care nu te umple şi pe tine, ci doar îţi creşte furia. pentru că uneori nu ai unde să fugi de tine, oricâte terenuri de fugă cu verdeaţă ai imagina. pentru că ceva ce nu vrei exact, ce nu vrei, se prăbuşeşte şi mai mult în tine. ai stări deviante pe care nu poţi să le mai controlezi. pentru că este o surpare şi o cădere dureroasă în noi tuneluri care nu ştii de unde tot apar şi se multiplică. pentru că îi vorbeai dus aproape despre şobolan şi mandala trasată de el în demisol pentru a te găsi sau a se regăsi... iar ea te întreba mirată care şobolan?
păi da... care mandală? poate să arate ce vrei când vrei?
care şobolan te poate ghida spre luminiş? ce naiba ai... ce naiba vrei... ce naiba spui... când nu spui...
este greu să te debarasezi, să laşi , să pierzi ca şi cum ai câştiga la nesfârşit...
pleacă şi vei fi izbăvit de călătorie şi de ce reuşeşti să faci din călătoria ta. chiar aveam un titlu la un moment dat "călătorii în propriul creier". sau adaptat “pe autostrăzile creierului”.
PS:
şi o trimitere proaspătă la site-ul agentia de carte pentru un prim semnal al volumului
"paninsomnia". mulţumiri andrei rotaru!
.jpg)
